16 iulie 2024, 22:26

Victorie categorică a laburiștilor la alegerile generale din Marea Britanie

După 14 ani de când partidul Conservator guvernează Marea Britanie, laburiștii au reușit să revină la conduce cu o victorie absolut categorică. Keir Starmer, liderul partidului Laburist, va fi noul premier britanic și va fi însărcinat cu alcătuirea unui nou cabinet de miniștri. Acest lucru s-ar putea întâmpla chiar în cursul zilei de azi, având în vedere rezultatul extraordinar.

Până acum, numărătoare indică că laburiștii au trecut de pragul de 326 de locuri în Parlament – numărăul necesar pentru a deține o majoritate – și au trecut la o distanță considerabilă. Conform BBC, până în acest moment, partidul lui Stamer are 410 locuri din totatul de 650 ale Parlamentului din Marea Britanie, în timp ce Conservatorii au reușit să ia doar 119.

Rishi Sunak, actualul premieri și liderul conservatorilor, și-a sunat adversarul, l-a felicitat pentru victorie și a admis înfrângerea în alegeri, asumându-și responsabilitatea pentru eșecul răsunător.

Poporul britanic a dat un verdict sobru. Partidul Laburist a câștigat aceste alegeri generale. Îmi asum responsabilitatea pentru pierderea suferită. Îmi pare rău pentru numeroșii candidați conservatori buni și muncitori care au pierdut în această seară, în ciuda eforturilor lor neîntrerupte, a performanțelor și rezultatelor lor locale și a devotamentului lor față de comunitățile lor”, a declarat Sunak.

Deși înregistrează un scor impresionant, liderul laburiștilor nu este atât de popular pe cât ar fi de așteptat. Prezența la vot, de asemenea, pare să fie una dintre cele mai mici din ultimii ani cu doar 60% dintre alegători care au decis să meargă la urne.

Victoria laburiștilor, însă, este de necontestat chiar dacă o bună parte din ea este datorată unui vot de blam împotriva conservatorilor, care nu au reușit să dovedească ceva în cei 14 ani cât au stat la conducere. De la Brexit și până la episodul de criză economică din 2022 când Lizz Truss încerca să implementeze promisiunile fiscale nechibzuite, partidul Conservator a pierdut enorm în ochii publicului.

Am reușit! Ați făcut campanie pentru ea, ați luptat pentru ea, ați votat pentru ea, iar acum a sosit. Schimbarea începe acum. Și mă simt bine, trebuie să fiu sincer. Patru ani și jumătate de muncă pentru schimbarea partidului. Acesta este scopul partidului: un partid Laburist schimbat, gata să servească țara noastră, gata să readucă Marea Britanie în slujba oamenilor muncitori”, a spus Starmer într-o ieșire în fața susținătorilor.

Tinerii par, cu toate astea, să se fii îndreptat spre partidul Verzilor. Cu o ideologie tot de stânga, dar mai puțin centristă decât a laburiștilor, verzii pun accent pe politicile ecologice și sustenabile. Vor avea doar patru locuri în viitorul Parlament, însă asta înseamnă cu trei mai multe față de celelalte alegeri.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol