CITIRE

(Video) Cei mai frumoși militari români de la Al.I...

(Video) Cei mai frumoși militari români de la Al.I. Cuza și până în prezent: Brigada 30 Gardă ”Mihai Viteazu”

Ediția de dimineață vorbește astăzi despre oamenii pentru care România, drapelul și integritatea statului sunt puse mai presus de interesele particulare, familie și propria viață. Ne-am întâlnit cu una dintre unitățile de elită ale armatei României, încercând să descifrăm câte puțin din imensul efort ce se află în spatele defilărilor de paradă a celor care reprezintă statul român, la cel mai înalt nivel. Legendele urbane ne spun că aici regăsim cei mai frumoși militari ai armatei române, dar adevărul este că frumusețea lor răzbate din sufletul pe care îl pun în tot ceea ce fac.

Într-o societate în care termeni precum patriotism, fidelitate față de țară și valori sunt de multe ori aruncați în derizoriu, Brigada 30 Gardă ”Mihai Viteazu” spune în fiecare zi povestea onoarei de a reprezenta România, această unitate de excelență participând la toate campaniile armatei române, începând cu Războiul de Independență.

”Trebuie să fii patriot, ca să devii militar”

Ediția de dimineață a petrecut o zi alături de militarii Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazu” și a descoperit o lume pe care o credeam pierdută. Am auzit poveștile celor care stăteau nemișcați, cu mâna pe armă, în timp ce temperaturile atingeau 40 grade Celsius sau dimpotrivă scădeau la -20. Am auzit mândria din vocile lor în timp ce povesteau cum au defilat pentru România alături de militari ai altor state. Dar, înainte de orice, am văzut munca titanică din spatele acestor povești, filmarea având loc într-o zi cum nu se poate mai potrivită: ploaie, vânt și noroi.

Atunci când îi vedem defilând la parada dedicată zilei de 1 Decembrie sau în alte circumstanțe oficiale să ne aducem aminte de faptul că în spatele fiecărui gest se regăsesc mândria și onoarea de a fi în slujba României.


  1. Alexandru Jecu

    30 noiembrie

    Ei ne mai tin în rândul țărilor de isprava!

  2. Zamfir Ciupitu

    1 decembrie

    FELICITĂRI!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

INSTAGRAM
URMĂREŞTE-NE PE INSTAGRAM