28 martie 2024, 19:18

VIDEO Rescue 4×4, echipa de voluntari care dă o lecție de curaj societății. Ce înseamnă să fii „salvator din pasiune”

Un grup de pasionați de off road a ajuns să îmbine utilul cu plăcutul și au înființat o asociație care își propune să salveze pe oricine are nevoie, din orice situație. Organizația a luat naștere în anul 2017, atunci când aceștia au simțit că este momentul să ofere ceva mai mult oamenilor. Au înțeles că de la ei trebuie să pornească schimbarea pe care și-o doresc în societatea actuală și au demonstrat tuturor prin puterea exemplului că o astfel de activitate îți aduce beneficii mai importante decât banii.

În prezent, principala activitate a asociației Rescue 4×4 este aceea de a sprijini echipele de salvatori ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă în misiunile cele mai dificile, unde este necesară deplasarea pe teren accidentat, dar au și activități pe care le desfășoară pe cont propriu. Pe scurt, primesc apeluri din partea oricui și nu se tem de nimic.

Paul Dorneanu este unul dintre stâlpii de bază ai asociației. Este membru fondator al al Rescue 4×4 și „salvator din pasiune”. Într-un interviu acordat pentru Editiadedimineata.ro., Paul ne-a vorbit pe larg despre activitatea asociației, despre ce presupune să fii salvator și care au fost cele mai grele acțiuni la care au participat până în prezent.

Rescue 4×4 este practic o comunitate a pasionaților de off road, care au ceva mai mult decât off road-ul prin natură, vorbim de pasiunea de a-i ajuta pe ceilalți, de a salva oamenii aflați la nevoie și ori de câte ori avem posibilitatea și capacitatea de a merge și a ajuta pe cineva o facem.” – Paul Dorneanu

Cum a început totul

Paul Dorneanu ne-a mai povesit și care este liantul care unește atât de mulți oameni. La început puteau număra membri asociației pe degete, iar acum au peste 2000 de voluntari în toată țara, gata să intervină gratuit pentru a ajuta oamenii aflați în primejdie și nu cer nimic în schimb, decât recunoștința și mulțumirea celor salvați.

„Din pasiunea aceasta pentru off road a apărut pasiunea aceasta pentru salvare. Să îi spunem: salvatori din pasiune. Noi am pornit acest serviciu de la a încerca să îi salvăm pe ceilalți, care au mașini normale sau chiar 4×4 și rămân blocați, împotmoliți, în anumite situații, fie în noroi, fie în zăpadă, fie în alte situații mai speciale. Am început să participăm și să fim solicitați și la alte situații de urgență, precum căutare/salvare de persoane dispărute sau intervenții în locuri greu accesibile unde autoritățile au nevoie de sprijinul nostru”, a meționat Paul Dorneanu.

Operațiuni la limita

Nu au fost puține momentele în care viețile lor au fost puse în primejdie. Încă de la prima acțiune de salvare au știut că domeniul acesta este unul plin de provocări și deosebit de periculos. Paul povestește acum, cu zâmbetul pe buze, una dintre cele mai grele misiuni ale lor, una în care prietenul său și-ar fi putut pierde viața, fiind la un singur pas de a se răsturna cu mașina de salvare de pe o stâncă montană.

Eram la un moment dat chiar la prima noastră intervenție, era o misiune de salvare/căutare alături de colegii de la Clubul Câinilor Comunitari, undeva tot prin Munții Buzăului. Acolo a trebuit să găsim o persoană dispărută, în vârstă, care dispăruse de mai bine de o zi. Un coleg de al meu chiar Mihai, președintele asociației, la un moment dat a abordat greșit o traiectorie de pe coama unui deal și s-a văzut într-o situație destul de periculoasă, aș putea spune, pentru că mașina era destul de mult înclinată. Era în pericol să se răstoarne, dar până la urmă a fost un final fericit, pentru că am reușit să scoatem mașina de acolo (…). Inclusiv Mihai, șoferul, era destul de speriat pentru că nu se putea elibera din mașină, pentru că centura de siguranță a mașinii nu îl lăsa să se elibereze pentru că a detectat o situație critică și practic centura nu îl lăsa să iasă din mașină. A fost o situație la limită, aș putea spune”, ne-a mai povestit acesata.

Chiar dacă activitățile de salvare îi plasează de cele mai multe ori fie în mijlocul dezastrelor naturale, pentru a salva oamenii de viituri sau fenomene meteo extreme, fie sunt în zone montane periculoase unde riscul de accidentare crește odată cu altitudinea, voluntarii de la Rescue 4×4 nu se dau înlături de la nimic. Dacă au posibilitatea de a interveni în orice situație, o fac fără a se gândi de două ori, doar din pasiunea de a-i ajuta pe ceilalți.

Iar pentru cine dorește să li se alăture, echipa Rescue 4×4 este deschisă să primească oricând noi voluntari. Oricine este dispus să își pună la bătaie automobilul propriu și timpul pentru a participa la acțiuni de salvare, în zone greu accesibile este mai mult decât binevenit.

Asociația are o platformă online pe care cei dornici de aventură se pot înscrie, dar aici se pot alătura și cei care au nevoie de sprijin. Pe site există o hartă interactivă care indică numărul de voluntari din fiecare județ, care sunt gata să sară primii în ajutor. Atunci când cineva cere ajutor, fie prin apel la numărul Rescue 4×4 , fie printr-o solicitare online, vor interveni echipele de voluntari cele mai apropiate de zona în care s-a produs accidentul.

Sursă Foto: www.rescue4x4.ro


Comentariile sunt oprite pentru acest articol