22 mai 2025, 13:58

“Vine războiul cel mare, iar armata americană nu este pregătită!”

“Invazia Rusiei în Ucraina a scos la iveală puterea de descurajare militară a Americii, un fapt pe care prea puțini dintre liderii noștri par dispuși să îl recunoască în public. Prin urmare, este încurajator să auzim un ofițer de rang înalt recunoscând pericolul într-un mod care, sperăm noi, reprezintă începutul unei campanii de educare a publicului american”, scrie Wall Street Journal într-un editorial.

„Această criză ucraineană în care ne aflăm acum, este doar încălzirea”, a declarat săptămâna aceasta, la o conferință, amiralul Charles Richard, comandantul Comandamentului Strategic al SUA.. „Urmează războiul cel mare. Și nu va trece mult timp până când vom fi testați în moduri în care nu am mai fost testați de mult timp”.

Cât de gravă este situația? Ei bine, amiralul a spus: „În timp ce evaluez nivelul nostru de descurajare împotriva Chinei, nava se scufundă încet. Se scufundă încet, dar se scufundă, deoarece, în mod fundamental, ei pun capacități în teren mai repede decât noi”. Scufundarea lentă nu este deloc o consolare. Pe măsură ce „aceste curbe continuă să meargă”, nu va mai conta „cât de buni sunt comandanții noștri sau cât de buni sunt caii noștri – nu vom avea destui dintre ei. Și aceasta este o problemă pe termen foarte scurt”.

Amiralul Richard a remarcat că America își păstrează un avantaj în ceea ce privește submarinele – „poate singurul avantaj asimetric adevărat pe care îl mai avem” – dar chiar și acesta s-ar putea eroda dacă America nu va accelera ritmul „rezolvând problemele noastre de întreținere, demarând noi construcții”. Construirea a trei submarine de atac rapid din clasa Virginia pe an ar fi un bun punct de plecare.

Audieri în Congres!

China a testat anul trecut o rachetă hipersonică care a zburat în jurul lumii și a aterizat acasă. Acest lucru ar fi trebuit să trezească mai multe alarme decât a făcut-o. Aceasta înseamnă că în acest moment China poate pune în pericol orice oraș sau instalație americană și poate fără a fi detectată. Faptul că testul a luat SUA prin surprindere și că a depășit capacitățile hipersonice ale Americii face ca situația să fie și mai gravă. Modul în care am pierdut cursa hipersonică în fața Chinei și a Rusiei merită audieri în Congres, spun cei de la WSJ.

„Obișnuiam să știm cum să ne mișcăm rapid și am pierdut această artă”, a adăugat amiralul. Armata vorbește „despre cum vom atenua presupusul nostru eșec eventual” de a pune în funcțiune noi submarine balistice, bombardiere sau arme cu rază lungă de acțiune, în loc să întoarcă întrebarea și să întrebe: „Ce va fi nevoie? Este vorba de bani? Este vorba de oameni? Aveți nevoie de autorități?”.

Acesta este „modul în care am ajuns pe Lună până în 1969”.

Publicul trebuie educat

Educarea publicului cu privire la punctele slabe ale armatei americane riscă să încurajeze adversarii să le exploateze. Dar riscul cel mai mare astăzi este să ne târâm înainte, orbi, până când China invadează Taiwanul sau întreprinde o altă acțiune care dăunează intereselor sau aliaților SUA, deoarece Bejiing crede că SUA nu pot face nimic în această privință.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol