Ioan Suciu a fost primul episcop greco-catolic arestat în noaptea „cuţitelor lungi“ românești, în care a început desființarea Bisericii Române Unite cu Roma. Acesta a murit la 27 iunie 1953 la Sighet, unde era închis pentru curajul de care a dat dovadă atunci când a luptat împotriva sovietizării țării.

De o inteligență rară, Episcopul Tinerilor, așa cum fusese denumit,  a fost cel mai tânăr între episcopii greco-catolici din România, motiv pentru care era și pe “înțelesul tinerilor”, făcându-l un episcop destul de popular. În 1947, tânărul a fost numit de Sfântul Scaun Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș, funcție ce i-a oferit oportunitatea de a avea o activitate anticomunistă, pe care a dus-o până la ultima suflare, fapt ce a îndemnat oamenii să-l urmeze și să reziste pentru credința lor.

N-a durat mult și, Securitatea avea să ia la cunoștință cazul Suciu, lucru pe care oricum, tânărul episcop îl anticipase, dar asta nu l-a făcut să renunțe la predicile sale, ci din contră, să le fructifice.

Astfel, înainte de toamna electorală fatală a lui 1946, a susținut o serie de conferințe la Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din București, unde, agenții de informație au fost martorii luării în derâdere a numelui lui Stalin. Desigur, după ce conferințele s-au sfârșit, un raport  elaborat al acestora a fost făcut, dar chiar și așa, Suciu și-a menținut discursul public până în 1948.

Anul 1948 a reprezentat o perioadă neagră atât pentru episcop, cât și pentru Biserica Greco-Catolică, întrucât împreună au fost anihilați. Astfel, în primăvara acestui an, comuniștii în frunte cu Gheorghidiu-Dej, au lansat o campanie anticatolică, care avea ca scop, desigur, deființarea acestei biserici.

Pe 3 septembrie 1948, Suciu a fost demis din funcție prin decret guvernamental, însă a continuat să-și desfășoare activitatea. Pe zi ce trecea, acesta era tot mai eficient, am putea spune, motiv ce i-a determinat pe comuniști să treacă la ofensivă, astfel apărând blitzkrieg-ul împotriva grecocatolicilor, care și-a avut lansarea printr-o campanie de strangere a semnăturilor pentru unirea cu ortodocșii.

Așadar, lovitura de grație, a fost dată în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, când Ioan Suciu și ceilalți episcopi greco-catolici au fost arestați. Drumul spre Sighet a fost unul lung, care a început prin beciurile Ministerului de Interne din București, apoi la vila Patriarhiei de la Dragoslavele, a urmat mănăstirea de la Căldărușani, după care din nou în beciurile Ministerului, unde a fost anchetat și torturat, apoi Văcărești, iar în cele din urmă, în 1950 ajunge la închisoarea din Sighetu-Marmației, unde au fost, desigur, adunați toți episcopii catolici.

Suciu avea 43 de ani când a ajuns la Sighet și a avut un trai dificil, însă el și ceilalți preoți arestați au rămas uniți în cele mai grele momente, când erau supuși unui regim inuman. Deși i se spusese că va fi tratat diferit, episcopul a fost lăsat să moară de foame, după care l-au închis într-o cameră izolată. Fiind bolnav de stomac, i-au schimbat meniul, însă, o zi primea mâncare, în alta nu, ceea ce a dus la decesul său, diagnosticul fiind de distrofie la stomac, la care se adăuga și otita cronică, contractată în beciurile Ministerului de Interne.

Moartea lui Ioan Suciu s-a petrecut la data de 27 iunie, 1953, când deja bolnav era mutat în celula 44 alături de alți episcopi. Dintr-o dată a început să strige “Tatăl Nostru” și “Născătoarea”, moment în care episcopul Iuliu Hossu s-a dus lângă patul său pentru a-i da delegarea sacramentală, după care, în jurul orei 00.40, și-a dat ultima suflare.

Tânărul episcop a rămas un reper moral, deși, trupul său a fost dus în Cimitirul Săracilor și aruncat într-o groapă comună.

---