Încă o lovitură de imagine. Prima doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, a făcut o vizită neanunțată, duminică după-amiază, în vestul Ucrainei, unde a avut o întâlnire cu soția președintelui ucrainean Volodomir Zelenski, prima doamnă Olena Zelenska.
Prima doamnă a SUA a călătorit duminică după-amiază într-un oraș ucrainean situat la circa 10 minute cu mașina de granița cu Slovacia. Cele două s-a întâlnit la Uzgorod, o localitate cu peste o sută de mii de locuitori – unde au vizitat o școală și mai mulți copii ucraineni, precum și locuitori strămutați din vestul țării.
Vizita, evident, că nu a fost una anunțată public. „Vizita Primei Doamne a SUA nu a fost anunțată anterior, din motive de securitate. Este o raritate ca soțiile președinților americani să viziteze zone de război, așa cum este Ucraina”, a comentat Andrei Negusiu, jurnalist Digi24.
„Am vrut să vin aici de Ziua Mamei”, i-a spus Jill Biden primei doamne din Ucraina. „Am considerat important să arăt poporului ucrainean că Statele Unite îi sunt alături, că acest război brutal trebuie să înceteze”.
A doua vizită surpriză: Justin Trudeau!
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a făcut ăi el o vizită surpriză, tot duminică, în orașul ucrainean Irpin, de lângă capitala Kiev, o localitate grav afectată după atacurile armatei ruse din lunile februarie şi martie.
Anunțul privind vizita surpriză a premierului canadian în Ucraina a fost făcut de primarul oraşului Irpin, Oleksandr Markușin, pe platforma Telegram, scrie Reuters.
Spre seară, Trudeau avea programată o vizită cu Volodimir Zelenski.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol