Kremlinul i-a informat pe Olaf Scholz și pe Emmanuel Macron că Vladimir Putin va recunoaște independența celor două autoproclamate republici, din estul Ucrainei. Scholz i-a spus lui Putin că în acest fel este încălcat Acordul de la Minsk din 2015, parafat tocmai pentru a încheia conflictul dintre separatiști și autoritățile de la Kiev.

Cancelarul i-a cerut din nou liderului de la Kremlin să retragă trupele de la frontieră cu Ucraina și să acționeze pentru detensionarea crizei. Scholz urmează să se consulte cu Macron și cu Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

Palatul Élysée a informat că președintele Macron a convocat o ședință de urgență a Consiliului pentru Securitate Națională. Biroul amintește că șeful statului a purtat discuții cu omologii din Ucraina, Rusia, precum și cu alți lideri europeni, pe parcursul acestei zile.

UPDATE

Premierul britanic, Boris Johnson, a denunţat luni recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste din Ucraina drept „o încălcare flagrantă a suveranităţii” ţării şi o „repudiere” a acordurilor de pace de la Minsk, notează AFP, preluată de agerpres.ro.

„Este clar împotriva dreptului internaţional. Este o încălcare flagrantă a suveranităţii şi integrităţii Ucrainei, o repudiere a acordurilor de la Minsk”, a declarat Boris Johnson într-o conferinţă de presă.

„Cred că este un semn foarte rău” pentru situaţia din Ucraina, a adăugat el, considerându-l ca „încă un indiciu că lucrurile evoluează în direcţia greşită în Ucraina”.

El a precizat că va discuta telefonic cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în cursul serii.

UPDATE

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat luni seară că a vorbit la telefon cu omologul său american, Joe Biden, despre decizia lui Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, anunţă AFP, preluată de agerpres.ro.

„Am discutat despre evenimentele din ultimele ore cu preşedintele Statelor Unite”, a scris el pe Twitter într-o primă reacţie, chiar înainte de începerea şedinţei Consiliului naţional de securitate şi apărare.

UPDATE

SUA anunță sancțiuni împotriva oricărei persoane sau companii care va face comerț sau investiții în cele două republici separatiste din estul Ucrainei.