CITIRE

Vocea lui Doris, fata nevăzătoare care a pedalat 2...

Vocea lui Doris, fata nevăzătoare care a pedalat 200 de kilometri prin Transilvania: „Putem demonstra statului sau altor oameni că se poate”

„Am 19 ani, sunt studentă la post-liceala de masaj la școala pentru deficiențe de vedere din Cluj Napoca, îmi place să ascult muzică, să stau cu prietenii și să citesc”. Așa se prezintă, simplu, Doris, fata care a pedalat aproape 200 de kilometri în două zile, prin Transilvania, fără a avea însă bucuria de a vedea ceva.

Povestea lui Doris este pe cât de emoționantă, pe atât de plină de motivație și optimism. A plecat la drum fără ezitare, a reușit să își depășească toate limitele și, în plus, a putut să ne învețe pe toți o lecție. O lecție despre viață și despre puterea de a trece peste toate obstacolele, doar așa cum cei mai puternici dintre noi pot să transmită.

„Problemele mele cu vederea au venit în timp, dar nu îmi amintesc foarte bine întreaga poveste. Știu doar că aveam cinci ani și jumătate, atât aveam cât mi-am pierdut vederea. Am avut un accident, am căzut pe scări și m-am lovit foarte tare la cap. Din cauza asta am avut niște cheaguri de sânge, care mi-au afectat nervii ochilor. Nu-mi aduc aminte mai mult de atât, sincer. Acum m-am obișnuit și pot să îmi dau seama de o persoană după pași, după cum umblă sau de multe ori și după respirație sau doar printr-o simplă atingere”, ne povestește aceasta. 

Cu pași mici spre aventura vieții ei

Cu bicicleta a învățat să meargă în curtea școlii, un loc în care inevitabil visezi și îndrăznești să crezi, că într-o zi poate vei reuși să le și îndeplinești. De când a urcat pentru prima dată pe tandem, a visat să ajungă cât mai departe și chiar a reușit.

La școală, unde studiez în momentul de față, este o profesoară de-a mea, doamna Maria Mosura, care a tot făcut rost de biciclete în tandem. Și am învățat împreună cu colegii mei prin curte, nu am făcut așa kilometri foarte mari. Dar de atunci a început să îmi placă și am vrut să merg din ce în ce mai mult. Am vrut să mă duc într-o excursie așa cum am fost acum în Transilvania și chiar am reușit, mă bucur foarte mult”, ne-a povestit entuziasmată Doris.

„În două zile am făcut 186 de kilometri”

Am întrebat-o pe Doris dacă a avut momente în care a simțit că nu mai poate și dacă s-a gândit să abandoneze cursa. Atunci am simțit dezamăgirea fetei și regretul pe care l-ar fi avut dacă ar fi luat această decizie. Nimeni și nimic nu a motivat-o mai mult pe Doris, decât propria dorință de a se depăși pe sine.

„Având în vedere că am avut o dorință mare ca să ajung până la capăt, pentru că eu nu m-am dus așa să zic că fac numai cât pot, nu. Din contră, am mers cu ideea că dacă mă bag să fac asta, vreau să o fac până la capăt. Am vrut să ajung și să termin cursa, indiferent cât de obosită aș fi, indiferent cât de tare m-au durut picioarele, fundul, având în vedere cât am stat pe tandem, nu a fost deloc ușor. Au fost momente în care chiar nu am mai putut, dar am zis că nu se poate, că e imposibil să nu mai pot mai mult și cu cât mergeam, mi-am dat seama că îmi pot depăși oboseala și am putut să pedalez și mai mult decât îmi imaginam eu. Eu nu am crezut că pot atât”

Când optimismul devine molipsitor

Pe doamna profesoară Maria Mareș o cunoaște de când era mică. Încă de la șapte ani i-a fost mentor și a învățat-o să nu se dea niciodată bătută în fața provocărilor vieții. A încurajat-o pe Doris până în ultima secundă, iar în schimb fata i-a arătat ce înseamnă să pui suflet în tot ceea ce faci.

Îmi place la dânsa foarte mult faptul că e o fire foarte optimistă. Și chiar și acum când am făcut această excursie cu tandemurile, eu nu am avut antrenament 100% , având în vedere că am făcut foarte puțini kilometri, adică numai curtea școlii. Dar ea m-a luat așa și mi-a spus: <<Doris, ce-o fi o fi! >> și mi-a plăcut foarte mult asta. Ea nu s-a gândit că poate nu pot să duc atâta, dar m-a încurajat mult. Și un alt lucru care îmi place foarte mult la dânsa este că lucrează foarte mult cu copiii și se implică foarte mult la școală” , a menționat aceasta. 

Atunci când fericirea vine din lucruri mici

Ceea ce pentru unii pare să fie normalitatea, poate însemna pentru alții universul. Pentru Doris, mersul pe bicicletă a reprezentat modul prin care a putut simți pe propria piele libertatea.

Pe tot parcursul excursiei, doamna profesoară Mosura a fost ochii lui Doris și i-a descris fiecare peisaj și fiecare bucată din drum în parte, pentru a nu pierde

Ceea ce îmi place când merg cu bicicleta este vântul care îmi adie în față, mai ales când ai viteză. Ador asta! Mă face să mă simt liberă! Întreaga excursie mi-a plăcut foarte mult. Și în plus, chiar dacă nu am putut să văd peisajele, doamna mea profesoară tot timpul mi-a descris peisajele: „uite ce peisaj frumos, uite aici sunt porumbi, aici e o pădure, aici e un deal abrupt, tot timpul mi-a explicat drumul pe unde am mers”, a spus Doris.

Puterea exemplului care poate schimba un stat

Este dureros că o astfel de lecție, venită din partea unei peroane pe cât de vulnerabilă, pe atât de puternică poate lăsa un gust amar tuturor celor care știu că persoanele cu dizabilități au nevoie de ajutor, dar nu le oferă sprijin.

Eu zic că numai noi, copiii care avem această problemă putem demonstra statului sau a altor oameni că se poate. Noi având în vedere că suntem persoane cu dizabilități, suntem foarte mult descurajați din partea statului și atunci încercând și având experiențe noi, atunci putem demonstra statului că nu suntem așa cum el ne consideră și că putem și noi face mult mai mult decât își pot imagina. Asta cred eu!

„Să își asculte instinctul, inima și să încerce”

Sfatul meu este următorul: dacă le place să facă ceva anume, dacă vor să experimenteze un lucru, să nu spună niciodată cu nu pot. Este adevărat că la început îți este greu, dar cu timpul ce încerci, observi că se poate și este din ce în ce mai ușor. Noi, persoanele cu dizabilități, n-ar trebui doar la ceea ce spune statul sau oamenii care ne descurajează că: <<Voi nu puteți>> sau că sunt descurajați de părinți. Trebuie să aibă încredere în ei și să încerce. Doar așa o să își depășească limitele, doar așa vor încuraja și alți copii  sau alte persoane cu dizabilități: încercând și dând dovadă că se poate mai mult de atât. Să își asculte instinctul, inima și să încerce”, ne-a mai spus în final Doris. 

Sursă Foto: Facebook


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.