1 mai 2024, 5:25

Weekend Florin Piersic la CINEMARATON. 25 de filme! La mulți ani, Florin Piersic!

65 de ani în slujba filmului românesc, peste 70 de filme în care a avut rolul principal, o prestigioasă carieră în teatru și zeci de roluri pentru care încă primește aplauze la scenă deschisă. Florin Piersic, unul dintre cei mai mari actori ai României, împlinește astăzi 88 de ani.

În zi aniversară, Cinemaraton, canalul de televiziune din portofoliul Grupului Clever dedicat filmului românesc, îl celebrează pe marele actor cu un weekend special, dedicat carierei acestuia.

25 de filme

Sâmbătă și duminică, Cinemaraton difuzează 25 de productii din filmografia românească, în care Florin Piersic joacă rolul principal.

În plus, telespectatorii pot urmări o serie de interviuri cu marele actor. Cinemaraton propune 2 zile de retrospectivă asupra vieții și carierei unui actor imens, cu amintiri dintre cele mai calde, întâmplări nepovestite până acum și multe zâmbete. Acesta este cadoul oferit tuturor românilor, admiratori ai talentului nemăsurat al actorului Florin Piersic, de către singurul canal dedicat filmului românesc. “Am fost talentat, dar sunt foarte mulți talentați, aici vorbesc de actori, pictori, prozatori, poeți, sunt oameni talentati, dar pe care nu îi știe lumea. Amintirile și memoria publicului te fac nemuritor.”

În weekend-ul special Florin Piersic, Cinemaraton difuzează filme de referință din cinematografia românească în care marele actor a jucat rolul principal.

Weekend special

Sâmbătă, 27 ianuarie, de la 20.30, Florin Piersic este Mărgelatu în Colierul de turcoaze. De la 22.15, începe Totul se plătește, un film în regia lui Mircea Moldovan, iar de la 00.15 telespectatorii vor urmări un alt rol memorabil, cel al lui Luncan, un comandant de parașutiști aspru și intransigent, care își neglijează soția și copilul în favoarea meseriei în pelicula Parașutiștii,

Duminică, 28 ianuarie, ziua dedicată marelui actor se deschide la 08.45 cu un interviu cu Florin Piersic. De la 11.00, Cinemaraton difuzează Eu, tu și Ovidiu iar de la 16.45 începe Haiducii lui Șaptecai.Seara deduminică îi va răsfața pe telespectatorii care iubesc filmul românesc cu 3 producții ce îl au în rolul principal pe Florin Piersic: Zestrea domniței Ralu, de la 18.30, Săptămâna nebunilor, de la 20.15 și Pintea, de la 22.00.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol