28 martie 2024, 15:48

Yalova, din Turcia, se autoproclamă ”capitala mondială a florilor”. Exportă în Olanda, și-au făcut firmă în România

Că florăresele câștigă bine în România, o știam. Că industria florilor, că o putem numi deja așa, este în plină…înflorire și produce bani frumoși, iar știam. Ei, bine, în contextul dezvoltării acestui sector, în Turcia, la Yalova, o bază de producție care se întinde pe 13.000 de metri pătrați a ajuns să exporte flori în lumea întreagă. În Orientul Mijlociu, Europa și țările asiatice. Primarul din Yalova, Mustafa Tutuk, a declarat că orașul va deveni capitala mondială a florilor, scrie haberler. com.

La Yalova condițiile climatice sunt propice cultivării florilor, iar produsele obținute aici sunt ambalate individual și exportate în lumea întreagă. Sectorul floriculturii, care este sursă de venit pentru 40% din populația orașului, se dezvoltă de la o zi la alta, scrie sursa citată.

Baza de producție  a fost deschisă lunile trecute, fiind una dintre cele mai mari din Turcia. Baza a fost proiectată și construită conform celor mai exigente norme europene, spune primarul Tutuk. În toate zonele în care sunt produse florile se poate intra doar cu cartele de acces, mai scrie haberler.com.

Inginerul agronom Osman Yanık, care a înființat baza de producție, spune că trimit florile ”în numeroase țări din Europa și Orientul Mijlociu, inclusiv Rusia. Am ajuns să exportăm flori și în Olanda. Am înființat o firmă în România. Livrăm către statele est-europene. Sectorul cultivării florilor a căpătat un avânt serios. Mai ales Turcia are o șansă importantă. Creșterea prețurilor pe piețele externe și faptul că în Turcia producția este ieftină a consolidat poziția Turciei pe piețele externe. Furnizăm flori supermarketelor care au sucursale la Yalova”.

Primarul explică: ”Yalova este capitala mondială a floriculturii, pentru că Yalova este geografic la mijlocul a trei mari orașe din Marmara, climatul este convenabil, solul este foarte fertil și locuitorii săi sunt la fel de frumoși ca și florile. Suntem foarte buni în domeniul plantelor ornamentale. Exportăm în lumea întreagă”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol