28 aprilie 2024, 2:48

Zelenski l-a invitat pe Donald Trump în Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a invitat pe fostul preşedinte american Donald Trump în ţara sa pentru o lecţie de diplomaţie în vreme de război, relatează dpa citată de Agerpres.

Referindu-se la faptul că Trump s-a lăudat că ar putea pune capăt invaziei Rusiei din Ucraina în 24 de ore dacă este reales, Volodimir Zelenski a spus că principalul candidat republican la alegerile prezidenţiale ar trebui să vină să vadă situaţia cu propriii lui ochi.

„Fostul preşedinte Trump a spus că în circa 24 de ore se poate descurca şi încheia războiul. Ce pot eu să spun? Este foarte binevenit”, a declarat Zelenski duminică pentru emisiunea ‘Meet the Press’ de pe canalul NBC.

„Îl invit pe preşedintele Trump. Dacă vine aici, voi avea nevoie de 24 minute – da, 24 de minute, nu mai mult. Da. Nu mai mult. 24 de minute pentru a-i explica preşedintelui Trump că nu poate gestiona acest război”, a adăugat el.

Volodimir Zelenski a aruncat vina asupra preşedintelui rus Vladimir Putin, care a declanşat invazia Ucrainei din februarie 2022.

„Trump nu poate aduce pacea din cauza lui Putin. Dacă – pentru că întotdeauna există un ‘dacă’ – dacă nu încearcă şi dacă nu este gata să dea teritoriul nostru acestui om îngrozitor, dacă nu este gata să renunţe la independenţa noastră, el nu poate să se descurce”, a afirmat Volodimir Zelenski.

Liderul ucrainean Zelenski nu a menţionat propriul trecut cu Trump, al cărui proces de destituire a fost declanşat în 2019 în urma unei tentative de a face presiune asupra sa pentru a scoate la iveală informaţii compromiţătoare privindu-i pe Joe Biden, care era atunci senator de Delaware, şi pe fiul acestuia, Hunter.

Biden a efectua o vizită în Ucraina în acest an, cu câteva zile înainte de împlinirea unui an de la declanşarea invaziei ruse. Candidatul republican în cursa prezidenţială internă Chris Christie a efectuat şi el o vizită în Ucraina. Fostul vicepreşedinte american Mike Pence a vizitat şi el acest stat înainte de a se retrage din cursa prezidenţială.

Zelenski a mai spus că nu a mai avut niciun contact cu Trump după ce acesta şi-a încetat mandatul, în 2021.

Întrebat dacă în opinia sa Trump se gândeşte la cele mai bune interese ale ucrainenilor, Zelenski s-a arătat sceptic.

„Sincer, nu ştiu. Sper că nu depinde numai de preşedinte ca instituţie. Cred că depinde de opinia americanilor, a societăţii voastre”, a mai spus el.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol