18 aprilie 2024, 19:43

Ziua Culturii Naționale: Omagii aduse „Luceafărului poeziei românești”

În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, denumit „Luceafărul poeziei românești” ajunge la inimile celor care îl omagiază. Anul acesta se împlinesc 169 de ani de la nașterea celui mai mare poet român și 9 ani de când 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naționale.

În acest sens, Academia Română organizează marţi, 15 ianuarie, sesiunea festivă „Ziua Culturii Naţionale“în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Ateneului Român, începând cu ora 12.00, şi se va desfăşura în prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis.

Manifestarea este moderată de acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, care, în cuvântul de deschidere, va vorbi despre semnificaţia sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale pe 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu.

De asemenea, în Parcul Copou, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi pregătit evenimentul „Eminescu, Măria Ta“, urmând ca la manifestări să participe atât reprezentanţi ai instituţiilor administrative locale, dar şi reprezentanţi ai şcolilor, universităţilor şi instituţiilor de cultură, alături de scriitori şi artişti ieşeni.

Sursa ziare.com

La Botoșani – Memorialul Ipotești – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” organizează, pe 15 ianuarie, Zilele Eminescu, cu prilejul împlinirii a 169 de ani de la naşterea marelui poet, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Sursa memorialeminescu.blogspot.com

La Satu-Mare, cu ocazia Zilei Culturii Naționale are loc concertul Quartetul. Evenimentul va avea loc Joi 17 Ianuarie 2019, la Moose Bar, str. Micu Klein nr.1, vis-a-vis de Colegiul National Mihai Eminescu, începând cu ora 20:00.

Sursa www.agentiadecarte.ro

La Bistrița se organizează un spectacol de patinoar artistic la care vor participa campioane naţionale şi internaţionale de patinaj artistic, dar și un concert semnat de trupa Distinto. 

Marele nostru poet va fi comemorat și la Sebeș. Actorul Adrian Păduraru, alături de fiul regretaților Ion și Doina Aldea Teodorovici, Cristofor Aldea Teodorovici, vor aduce versurile poetului național, emoția și fiorul național, într-un spectacol care venerează limba română, cultura națională, mândria și demnitatea de a fi români. Tot în Sebeș, săptămâna 14-18 ianuarie 2019 este numită “săptămâna Eminescu” și va fi marcată printr-o caravană literară în școlile din localitate, pentru a le fi prezentată elevilor personalitatea și opera poetului național, conform Ziarul Unirea.

„Ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum”, afirma academicianul Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române, care a militat şi a reuşit, cu sprijinul Academiei, ca ziua de 15 ianuarie să fie legiferată drept Ziua Culturii Naţionale.

Sursa www.cotidianul.ro

Totodată, cu poemul „Luceafărul”, la care marele poet a lucrat nouă ani şi jumătate, a făcut zeci de variante şi peste 3 mii de modificări, Eminescu a intrat, în 2009, şi în Guinness Book of Records. Cu cele 98 de strofe, Luceafărul a fost omologat drept cel mai lung poem de dragoste.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol