24 aprilie 2024, 14:12

Ziua Internațională Fără Fumat. Trăiește-ți viața fără tutun!

Ziua internaţională fără fumat se marchează în acest an la 15 noiembrie. Stabilită la iniţiativa şi sub auspiciile „Uniunii internaţionale contra cancerului” pentru a treia zi de joi a lunii noiembrie, în fiecare an, Ziua internaţională fără fumat.

Deşi data la care a fost stabilită Ziua internaţională fără fumat este plasată oficial în 1977, manifestări ale evenimentului au avut loc din 1971, când guvernatorul Arthur P. Mullaney i-a convins pe toţi fumătorii din Randolf, Massachusetts, să renunţe o zi la ţigări şi banii economisiţi să-i doneze şcolilor din regiune.

El a fost cel care a instituit „Smokeout”. Succesul obţinut a fost menţionat în cotidianul „Monticello Times” din Minnesota, care i-a dat evenimentului un nume: D-Day, sau Don’t Smoke Day. D-Day s-a răspândit în statele învecinate, devenind cu timpul Great American Smokeout.

La conferinţa ţărilor central-est europene, desfăşurată la Varşovia în 2002, s-a decis declararea unor zile de promovare a luptei contra fumatului şi organizarea campaniilor prin care să fie explicate populaţiei avantajele renunţării la fumat.

Tabagismul este considerat o maladie care are toate atributele unei epidemii, tutunul aflându-se la originea a aproximativ 25 de boli ce pun în pericol viaţa, pentru multe dintre ele existând posibilitatea de a fi evitate, întârziate sau atenuate dacă se renunţă la fumat.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în lume există peste 1,1 miliarde de persoane care fumează. Efectele negative ale fumatului nu se limitează doar la persoana în cauză, deoarece ele se resfrâng dramatic şi asupra celor aflaţi în apropiere. Doar 15 % din fumul de ţigară este inhalat de cel care fumează, restul de 85% putând pătrunde în plămânii vecinilor. O altă zi împotriva fumatului — Ziua mondială fără tutun — se marchează, din 1988, la 31 mai, la iniţiativa şi sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Sursa gândul.info


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol