16 aprilie 2024, 15:28

Ziua Mondială a Presei Libere, semnal de alarmă pentru respectarea libertății de exprimare

Ziua de 3 aprilie marchează Ziua Mondială a Presei Libere și a fost instituită pentru a trage un semnal de alarmă asupra respectării libertății de exprimare.

Rezoluţia din 1991, adoptată în cadrul Conferinței Generale UNESCO, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

UNESCO acordă cu această ocazie premiul ”Guillermo Cano” unei persoane, organizaţii sau instituţii care a adus o contribuţie specială promovării libertăţii presei în lume, în special în zonele cu un grad ridicat de pericol. Distincţia a fost instituită în anul 1997 şi poartă numele lui Guillermo Cano Isaza, un jurnalist columbian asasinat chiar în faţa clădirii ziarului la care lucra, pentru că deranjase cu anchetele sale cartelurile de droguri din Columbia.

În 2019, distincţia a fost acordată jurnaliştilor Kyaw Soe Oo şi Wa Lone, din Myanmar.

Anul acesta, ediția are ca temă ”Media pentru democraţie: jurnalism şi alegeri în vremurile dezinformării”, iar evenimentele dedicate Zilei Mondiale a Presei Libere au loc în Etiopia.

Conform unui raport publicat de Reporteri fără frontiere, România ocupă locul 47 în lume în ceea ce privește libertatea presei, fiind devansată de țări precum Norvegia, Finlanda, Jamaica, Chile, dar este înaintea SUA și a Poloniei.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol