19 aprilie 2024, 12:50

Ziua Națională a Emiratelor Arabe Unite, celebrată cu fast. Povestea șeicului care a transformat Dubai-ul

În fiecare an pe 2 decembrie Emiratele Arabe Unite sărbătoresc ziua independenței. Imediat după ce și-au câștigat independența față de Regatul Unit al Marii Britanii, cele șapte emirate de coastă au fost considerate de drept ale Regatului Unit, printr-un tratat din secolul al XIX-lea, pentru apărarea teritoriului și organizarea afacerilor externe.

Ca formă de guvernământ, Emiratele Arabe Unite sunt un stat monarhie federală, compusă din șapte emirate:  Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ajman, Umm Al-Qaiwain, Ras Al-Khaimah și Fujairah. Toate acestea funcționează conform unui sistem juridic ce are la bază Constituția din 1971. O altă particularitate a acestui stat este și faptul că aici nu există niciun partid politic.

Astfel, fiecare dintre cele șapte emirate este autonom din punct de vedere politic, juridic și economic. Există, însă, și un președinte care poate trage la răspundere conducătorii celor șapte emirate. Primul președinte a fost, de asemenea și fondatorul EAU,  Zayed bin Sultan Al Nahyan, emir de Abu Dhabi.

Guvernul este alcătuit dintr-un consiliu suprem din care fac parte 40 de membri permanenți. Monarhul federației este, de asemenea, și emirul celui mai mare emirat din uniune, Abu Dahbi, iar primul ministru este emirul Dubai-ului, cel mai dezvoltat emirat din stat.

Emiratele Arabe, una dintre cele mai mari puteri economice mondiale

Emiratele Arabe Unite sunt recunoscute la nivel internațional pentru faptul că au una dintre cele mai stabile economii, dar și pentru ritmul alert în care s-au dezvoltat de-a lungul timpului.

Principala sursă de venit a EAU este petrolul, fapt pentru care sunt renumiți în întreaga lume, fiind de asemenea și componenta esențială pentru PIB-ul național. Cu toate acestea, dependența petrolieră a Emiratelor Arabe Unite este un motiv de îngrijorare pentru guvernul federației, deoarece întreaga economie se bazează numai pe diferitele derivate ale petrolului. Mai mult decât atât, specialiștii în economie menționa undeva prin anul 2006, că Emiratele Arabe putea rămâne la un moment dat fără rezerve de petrol, estimând că în cazul unei exploatări alerte țara s-ar mai putea baza pe acestea doar încă 50.

Din acest motiv, membri guvernului se arată deschiși în dezvoltarea altor ramuri care să suplinească aportul petrolului în economie. Una dintre direcțiile asupra cărora se axează în prezent fiind mediul de afaceri dar și turismul.

Dubai-ul, capitala cumpărăturilor din Orientul Mijlociu

Cine este familiarizat cu trecutul istoric al Dubai-ului, unul dintre simbolurile luxului la nivel mondial, știe că acest oraș nu a arătat dintotdeauna așa cum este astăzi.

Istoria acestui oraș începe cu visul unui șeic care și-a dorit să-și transforme ținutul său în cel mai frumos loc de pe pământ. Așa a ajuns Dubai-ul să se transforme dintr-un sătuc oropsit și aproape la limita subzistenței într-un loc în care se trăiește pe picior mare.

Într-o zi, șeicul Rashid bin Saeed al Maktoum a împrumutat câteva milioane de euro din partea bogatului său vecin, Kuweit, care descoperise cum funcționează exploatarea petrolului pentru a dezvolta portul, astfel încât să fie suficient de larg pentru vapoare. A dezvoltat un plan de infrastructură, a construit depozite, șosele, școli și case. Dezvoltarea golfului a fost impulsul de care Dubai-ul a avut nevoie în drumul său către succes.

Fiul șeicului Rashid bin Saeed al Maktoum, Mohammed bin Rashid al Maktoum este acum conducătorul Dubaiului și a dus mai departe viziunea tatălui său.

Portul construit cu mult timp în urmă de tatăl său a ajuns să fie acum unul dintre cele mai mai centre comerciale de tip duty-free din lume, iar Dubai-ul atrage acum mai mulți turiști decât întreg continentul Indiei.

Datorită gradului rapid de dezvoltare, șeicul s-a gândit să construiască chiar și celebra Insulă Palmier, pentru a-și putea satisface elitele și pentru a încuraja investitorii să-și dezvolte în continuare afaceri pe teritoriul emiratului. Așa s-a ajuns ca rata de creștere economică să depășească cu 16% China, considerată cea mai dinamică putere economică a lumii.

Citește și: Evoluția surprinzătoare a unui stat. Cum arăta Dubaiul, înainte să devină capitala mondială a luxului

Abu Dahbi, cel mai modern oraș din lume

Fără doar și poate, Abu Dahbi este orașul recordurilor mondiale. Acesta deține turnul cu cea mai mare înclinare din lume, cel mai rapid roller-coster, un restaurant la 300 de metri înălţime, este de asemenea orașul cu cele mai multe moschei ale lumii şi cu cel mai mare complex cultural al secolului XXI.

Capitala Emiratelor Arabe Unite este un oraș cu mult mai bogat decât vecinul său Dubai, acesta dezvoltând și un tip de turismului cu vocaţie culturală, o ofertă inedită pentru turiștii care sunt în căutarea unor experiențe noi.

Mai mult, Abu Dhabi este și cel mai mare oraș ca suprafață și populație dintre toate cele șapte emirate ale federaţiei de pe malul Golful Arabiei (Persic), având o întindere de aproximativ 67 de mii de km de deşert şi sabkha (întinderi sărate) şi circa  200 de insule naturale, între care şi Saadiyat, Yas, Lulu şi Sir Bani Yas.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol