În fiecare an, pe data de 10 mai este sărbătorită Ziua Regalității, un moment special care unește trei mari evenimente care au stat la baza formării Regatului României. Fie că vorbim despre venirea în țară a Regelui Carol I, de obținerea independenței României și de recunoașterea pe plan internațional a formei de guvernământ, monarhia, în anul 1881, toate aceste frânturi de istorie fac parte din România pe care o știm cu toții astăzi.

Aportul uriaș al Casei Regale în perioada interbelică rămâne întipărit adânc în memoria colectivă. Mărturie pentru acea perioadă sunt și astăzi atât edificii importante, emblematice pentru România, precum Arcul de Triumf, Ateneul Român sau clădirea Universității din București, dar și faptele unor personalități precum Regele Carol I, Regina Elisabeta a României, Regele Ferdinand I, Regina Maria, ale Regelui Carol al doilea și a Reginei Mamă Elena, dar și Mihai I al României.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Editiadedimineata.ro, istoricul Filip Lucian Iorga ne-a vorbit pe larg despre simbolistica acestei zile, dar și care este relația României actuale cu imaginea de odinioară a Regalității și cum ar trebui să ne raportăm la evenimentele din trecut, pentru ca tinerele generații să învețe din lecțiile istoriei.

Primul dintre motivele pentru care ziua de 10 mai este importantă pentru români și implicit pentru România, readuce în vedere momentul venirii în Țările Române al Principelui străin Carol I de de Hohenzollern-Sigmaringen, care marchează începutul unei noi etape în procesul de câștigare a independenței.

„10 mai reprezintă fosta Zi Națională a României de pe vremea monarhiei și acum are o semnificație triplă. În primul rând, se sărbătorea venirea în România a prințului străin Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, cel care avea să devină Regele Carol I. Sosirea lui în România a avut loc pe data de 10 mai 1866. Era împlinirea unui vis mai vechi al liderilor politici românești, fiindcă el nu a venit așa din senin. Sosirea lui a fost rezultatul unor îndelungi căutări, întreprinse de reprezentanții elitei românești, urmașii boierimii române și ai pașoptiștilor, care fuseseră artizanii acestui proiect național românesc. Era dorința de a avea un conducător dintr-o dinastie respectată, cunoscută în Europa, care să ofere în primul rând, mai mult prestigiu extern țării și să ofere mai multă prestanță în fața Imperiului Otoman. Să nu uităm că atunci când Carol I sosea în Țările Române, ele erau încă sub suveranitate otomană și în același timp venirea unui prinț străin din afara rețelelor românești de putere și influență asigura stingerea vechilor conflicte, lupte pentru scaunul de domnie, între familiile care le ocupaseră în Moldova și Țara Românească, timp de secole. Așa că, avea beneficii și pe plan intern și pe plan internațional, din acest motiv a fost și o alegere inspirată, norocoasă mai ales că personalitatea lui Carol I a fost profund benefică pentru societatea românească”, a explicat acesta.

În al doilea rând, istoricul mai amintește și momentul în care plenul reunit al Parlamentului României a promulgat independența României în anul 1877. Importanța acestui moment a fost, însă, ignorată de fostul regim, care a ales să schimbe data de 10 mai, cu data de 9 mai, pentru că, spune istoricul, comuniștii nu își doreau asocierea independenției țării cu imaginea monarhiei, aspru criticată și contestată în acea perioadă. Mai mult decât atât, acesta a sesizat și faptul că astfel de greșeli nu ar trebui repetate și că este o lipsă de bun simț a instituțiilor statului să omită verificarea veridicității argumentelor aduse în acest sens.

„Al doilea moment aduce în vedere contextul războiului ruso-turc, din 1877,  când România se rupe definitiv de Imperiul Otoman. Și, apropo de rolul actual al zilei, am tot spus-o și continui să insist pe subiectul acesta. Nu mai este cazul să vorbim, chiar la nivel de instituții oficiale de 9 mai ca fiind Ziua Independeței. Este o absurditate! 9 mai a fost impusă ca Ziua Independenței României, în timpul regimului comunist ca să nu mai existe nicio asociere cu instituția Regalității (…) Ne gândim că 10 mai era deja sărbătoare națională, pentru că oamenii sărbătoreau deja venirea în țară a Regelui Carol I, în 1866, iar politicienii, inclusiv Kogălniceanu, dar și ceilalți parlamentari care au proclamat independența în Parlament în 9 mai, este o evidență de bun simț că au făcut-o tocmai în preambulul sărbătorii naționale, care oricum avea loc în 10 mai. Mai mult, tot în 10 mai a fost o sesiune a camerelor reunite și atunci a fost promulgat de fapt acest act al independenței (…) Nu este vorba de a omagia doar instituția Regalității, ci este vorba de independența de stat a României. Trebuie să fim corecți și să respectăm lucrurile în firescul lor din epocă. Nu trebuie ca noi să rescriem istoria, numai din teama de a nu ne aduce aminte de instituția monarhică și cred că această teamă oricum nu mai este de actualitate azi”, a menționat Filip Lucian Iorga.

În final, cel de-al treilea moment care marchează ziua de 10 mai, se referă la proclamarea Regatului, din anul 1881. Un moment de cotitură pentru întreaga istorie românescă, care a reprezentat punctul zero al începutului unei noi epoci de o importanță extraordinară pentru Românânia. Chiar dacă și înaintea proclamării, România deja începuse cu pași mici să își croiască drumul spre prosperitate, istoricul Filip-Lucian Iorga ne îndeamnă să reflectăm mai mult la simbolistica acestor momente.

„Al treilea eveniment, îl știm, este proclamarea Regatului pe data de 10 mai 1881. În privința rolului actual a acestei sărbători, sigur că ea nu mai este o zi națională oficială, așa cum este 1 decembrie, dar în același timp este o sărbătoare națională importantă, chiar oficializată. Este o zi care, repet, trebuie să ne readucă aminte de independența de stat, în același timp de această instituție monarhică care a adus foarte multe istoriei României. De la independență, la România Mare și la întregul proces de modernizare și sigur, dincolo de rememorare, este și un prilej de solidaritate. Națiunile au nevoie de astfel de momente, de astfel de povești frumoase despre ele însele pentru ca oamenii să mai poată găsi argumente pentru a rămâne în continuare împreună, într-o națiune și într-un proiect român. Chiar dacă, astăzi națiunile încep să se topească în cadre mai largi, fie că vorbim de Uniunea Europeană, fie că vorbim de procesul de globalizare, cred că națiunile au în contiuare rolul și rostul lor. 10 mai este una dintre sărbătorile cele mai importante pentru națiunea română.” a mai adăugat acesta.

Cu toate acestea, ce este cel mai impresionant moment vine tot din partea oamenilor, care chiar dacă au fost obligați să șteargă cu buretele o perioadă atât de lungă din istoria noastă, imaginea Regalității a rămas în inimile lor. Acest lucru a fost demonstrat imediat după Revoluția din 1989, când Regele Mihai a făcut toate demersurile pentru a se întoarce în România, însă, fără sorți de izbândă. În anul 1992, însă, Regele Mihai I al României, însoțit de Regina Maria și restul Familiei Regale, se întorceau acasă, după mai bine de 40 de ani de exil. Atunci, mii de români veniți din toate colțurile țării pentru a vedea cu ochii lor cum arată eroul din poveștile bunicilor, care l-au prins pe Rege încă în funcție, se întâlneau la București.

Mai mult decât atât, românii au arătat și au demonstrat faptul că istoria rămâne vie și oamenii s-au mobilizat din nou în 2017, pentru a-și lua „La revedere!” de la cel care avea să fie ultimul Rege al României. Aceste imagini sunt greu de contestat, iar istoricul Filip-Lucian Iorga, ne confirmă faptul că între români și Regalitate a existat întotdeauna o legătură aparte, o legătură pe care nici cei mai îndârjiți torționari ai fostului regim comunist nu au putut să o înlăture. Este vorba despre puterea exemplului și a modestității specifice Casei Regale.

„În comunism se sărea peste această perioadă. Era interzis să se vorbească despre perioada Monarhiei. Nu se vorbea în manuale și nici în spațiul public. Și sigur că mulți români au uitat sau n-au mai aflat despre lucrurile acestea și le-au învățat, le-au citit după 1989. Unii, însă, au păstrat amintirea Regalității, din familii, în casă bunicii au povestit nepoților și în felul acesta s-a transmis o amintire, chiar dacă Regele era departe. Și Regele, întotdeauna, chiar și în timpul exilului, pentru mare parte din români, cei care păstrau această amintire, a rămas o speranță, un chip al României normale, așa cum ar fi fost ea fără comunism. Iar, după ’90, autoritățile nou instalate s-au temut foarte mult de Regele Mihai, care a demonstrat în 1992 că are forța aceasta de a-i aduce pe oameni laolaltă și era și foarte diferit de tot ce se vedea în spațiul public românesc. Venea dintr-o altă lume, era o noblețe autentică, care atrăgea, impresiona și unea. Și atunci, sigur că le-a fost teamă, după care sigur că lucrurile s-au mai așezat. Lumea a început să și afle mai multe despre monarhie, din acest motiv și 10 mai, cred că a intrat așa în galeria sărbătorilor naționale, chiar dacă încă supraviețuiește povestea cu 9 mai, ca zi a independenței. 10 mai și-a făcut reintrarea în galeria sărbătorilor importante ale românilor”, a conchis Filip-Lucian Iorga.

Sursă Foto: tineretanrm.wordpress.com

---