20 aprilie 2024, 10:25

​Japonia. Prinţesa Mako se căsătorește și își pierde statutul regal. La ce mai renunță ea

Prinţesa Mako, nepoata împăratului Japoniei, s-a căsătorit marţi, după mai mulți ani de controversă, a anunţat Casa Imperială.

„Documentele matrimoniale au fost prezentate şi acceptate”, a declarat un reprezentant al Agenţiei imperiale.

Se vor face declarații de presă, dar nu va fi o conferință de presă propriu-zisă din cauza stării de sănătate a Prințesei.

Mako își revine după ceea ce medicii de la palat au descris la începutul acestei luni drept o formă de tulburare de stres traumatic pe care a dezvoltat-o ​​după ce a văzut o acoperire mediatică negativă despre căsnicia lor, în special atacurile asupra lui Komuro, viitorul soț.

Banchetul de recepţie şi alte ritualuri specifice nu vor avea loc.

Telenovelă

Mako, care a împlinit 30 de ani cu trei zile înainte de nuntă, este o nepoată a împăratului Naruhito. Ea și Komuro erau colegi de clasă la Universitatea Creștină Internațională din Tokyo când au anunțat, în septembrie 2017, că intenționează să se căsătorească în anul următor, dar o dispută financiară a apărut două luni mai târziu și nunta a fost suspendată.

Disputa a implicat niște bani pe care mama-soacră i-ar fi primit de la fostul ei logodnic, și despre care nu se știa dacă au fost cadou sau doar un împrumut. Tatăl lui Mako i-a cerut lui Komuro să clarifice, iar el a dat o declarație lamuritoare, prin care se apăra. Nu a fost însă clar dacă disputa a fost pe deplin rezolvată.

Komuro, în vârstă de 30 de ani, a plecat la New York în 2018 pentru a studia dreptul și s-a întors în Japonia abia luna trecută.

La ce renunță Mako?

Nepoata împăratului Naruhito şi-a pierdut titlul regal atunci când ea şi Kei Komuro şi-au înregistrat căsătoria.

Mako a refuzat, de asemenea, zestrea de 140 de milioane de yeni (1,23 milioane de dolari) la care avea dreptul pentru că a părăsit familia imperială, au declarat oficialii palatului.

Ea este primul membru al familiei imperiale de la al Doilea Război Mondial încoace, care nu a primit această plată pentru că se căsătorește cu un om de rând. Makoi a ales să facă acest lucru din cauza criticilor privind căsătoria ei cu un bărbat pe care unii îl consideră nepotrivit pentru prințesă.

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol