27 aprilie 2024, 7:38

​Târgul de Crăciun din Munchen a fost anulat

O iarnă care până acum câteva săptămâni părea ținută sub control. Nimic nu părea a da peste cap excell-urile nemților. Până când…

Până când s-a ajuns la 50.000 de infectări pe zi.

Evenimentele mari au început să fie anulate…

Târgul de Crăciun din München, care atrage peste două milioane de vizitatori, a fost anulat din cauza „creşterii exponenţiale” a infecţiilor cu Covid-19, a anunţat primarul Dieter Reiter.

München este primul mare oraş german care ia o astfel de decizie anul acesta, în faţa virulenţei noului val epidemic care afectează Germania. Bavaria (sud) este unul dintre landurile cele mai afectate de pandemie.

„Este o veste amară (…), dar situaţia dramatică din spitalele noastre şi creşterea exponenţială a numărului de infecţii nu îmi lasă altă opţiune”, a precizat primarul într-un comunicat.

Primarul oraşului München, al doilea oraş ca mărime din ţară, cu o populaţie de peste 1,5 milioane de locuitori, şi-a justificat decizia prin dorinţa de a nu transmite un „semnal greşit” într-un moment în care spitalele oraşului se confruntă cu „o situaţie catastrofală”, potrivit reprezentanţilor acestora.

Variante

Pe de altă parte, oraşul Nürnberg, din nordul Bavariei, a decis să organizeze şi anul acesta faimosul său Târg de Crăciun, după cum au confirmat luni autorităţile, cu menţiunea că anul acesta manifestarea va acea loc în patru locaţii din oraş, pentru a se evita aglomerările.

Târgul de Crăciun din München urma să se deschidă pe 22 noiembrie.

Toate Târgurile de Crăciun din Germania au fost anulate anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol