26 aprilie 2025, 18:03

1 aprilie – sărbătoarea globală dedicată glumelor și farselor

Ziua păcălelilor este marcată în fiecare an la 1 aprilie.

O zi dedicată glumelor şi farselor amuzante care este cunoscută în numeroase ţări din întreaga lume.

Este o zi în care oamenii fac farse amuzante sau își păcălesc apropiații, dar și ziua în care ajung să se răspândească o serie de informații sau știri false.

Originea acestei zile este învăluită în mister. Există mai multe teorii despre cum a început această tradiție.

Una dintre explicaţii leagă Ziua Păcălelilor de vechea sărbătoare romană Hilaria, dedicată zeiţei Cybele, protectoarea naturii şi a vânătorii. Această festivitate se desfăşura în perioada echinocţiului de primăvară şi marca începutul zilelor mai lungi. Cuvântul „hilaris” în latină înseamnă „vesel”, ceea ce explică atmosfera de bucurie asociată cu această zi, notează mediafax.ro.

O altă teorie conectează tradiţia cu mitul Proserpinei, care o căuta zadarnic pe mama sa după ce fusese păcălită de o nimfă, precum şi cu sărbătoarea păgână Veneralia, celebrată tot pe 1 aprilie.

Teoriile mai recente şi mai credibile plasează originea Zilei Păcălelilor în Franţa sau Anglia secolului al XVI-lea. Înainte de introducerea calendarului gregorian, Anul Nou era sărbătorit între 25 martie şi 1 aprilie, prilej cu care oamenii îşi ofereau cadouri. După ce Anul Nou a fost mutat oficial pe 1 ianuarie, francezii au continuat să schimbe daruri pe 1 aprilie, dar în glumă, numind obiceiul „Peştele de Aprilie”.

În țara noastră, tradiția a fost adoptată în secolul al XIX-lea și se spune că glumele trebuie făcute dimineața, până la ora prânzului, altfel cel care le face va avea ghinion tot anul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol