În data de 15 iunie 1889 a încetat din viață, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești, poetul Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii din România.

Viața și opera marelui romancier

S-a născut pe data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiin cel de-al treilea copil, din cei 11, ai căminarului Gheorghe și ai Ralucăi Eminovici. Și-a petrecut copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părintească. Aceste momente unice le evocă și în poeziile „Fiind băiet…” sau „O, rămâi”. A fost angajat ca funcționar la diverse instituții din Botoșani, la Tribunal și la Primărie.

Anul 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În luna ianuarie a anului 1866, după moartea profesorului de limba română, Aron Pumnul, elevii au scos o broșură, „Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști”, în care apare și poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, semnată de Mihai Eminovici.

La 25 februarie/ 9 martie același an, debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aș avea”. Iosif Vulcan este cel care îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet și, mai târziu, și de alți membri ai familiei sale.

În același an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii. A activat în rândul societăților studențești, astfel a ajuns să se împrietenească, la Viena, cu Ioan Slavici. A publicat în „Convorbiri Literare” și a devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a introdus la Junimea. În anii tinereții s-a îndrăgostit de Veronica Micle, poetă cunoscută oamenilor tocmai pentru iubirea care a legat-o de Mihai Eminescu.

Pasiunea pentru jurnalism și implicarea în viața politică

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. Din articolele lui Eminescu scrise în perioada în care profesa ca ziarist transpare nu numai o mare putere de analiză, un spirit critic și intrasingent, neiertător cu cei corupți și lacomi, dar mai ales, spiritul scrierilor sale aduce în lumina reflectoarelor un mare naționalist.

Eminescu s-a arătat foarte vehement și intransigent în ceea ce privește înstrăinarea Basarabiei, a politicii interne care urmărea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renunțarea la Ardeal), dar și chestiunea spinoasă a invaziei evreiești în Moldova, care a sărăcit dramatic în doar câțiva ani întreaga populație, în mare parte rurală.

De assemnea, decizia de a ataca conducerea Partidului Conservator și inclusiv pe Maiorescu, a fost urmată de hotărârea de a lua parte la înființarea unei societăți secrete, „Societatea Carpații”. Aceasta va atrage atenția marilor puteri europene prin natura conspirativă a discuțiilor ce aveau loc la aceste întruniri, conform activenews.ro.

Moartea controversată a marelui poet

Conform lui Theodor Codreanu, principala cauză a morții este tratamentul cu mercur aplicat de doctorul Șuțu: „Acum nu mai încape îndoială: acela care i-a grăbit moartea lui Eminescu (psihică și fizică) a fost doctorul Șuțu, medicul ales de Titu Maiorescu pentru a-l vindeca pe poet”

Există surse conform cărora Eminescu, datorită poziției luate prin intermediul ziarului Timpul și a deranjării personalităților politice ale vremii, ar fi fost urmărit de serviciile de informații ale Austro-Ungariei. Iar în acest caz, Theodor Codreanu afirmă că Eminescu „avea conștiința sechestrării sale ilegale” și că suporta „condiția de deținut politic”

După un studiu care s-a întins pe parcursul câtorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: „Concluziile mele, că medic neuropsihiatru, cercetător științific, autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues și nu a avut demența paralitică”.

 

 

---