17 mai 2024, 13:39

Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii”, consideră Amnesty International

Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii”, a avertizat secretara generală a Amnesty International, Agnes Callamard, cu prilejul publicării raportului anual al organizaţiei privind situaţia drepturilor omului în lume, transmite France Presse. Raportul critică în special Israelul, SUA, Rusia şi China.

Din Orientul Mijlociu până în Ucraina, din Myanmar în Sudan şi Etiopia, unde se desfăşoară conflicte însoţite de încălcări masive ale drepturilor omului, ”toate lucrurile la care am asistat în ultimele 12 luni arată că sistemul internaţional este în pragul distrugerii”, consideră secretara generală a organizaţiei.

Aceasta lansează un apel la ”revitalizarea instituţiilor internaţionale”, mai ales printr-o reformă ”foarte urgentă a Consiliului de Securitate al ONU şi a dreptului său de veto, pentru ca acesta să nu poată fi folosit în situaţii de încălcare masivă a drepturilor omului”.

Documentul condamnă ”crimele monstruoase ale Hamas din 7 octombrie” 2023, urmate de ”lansarea de către Israel a unei campanii de represalii care s-a transformat într-o expediţie punitivă împotriva întregii populaţii”.

În paralel, ”actori puternici” ca Rusia şi China ”îşi afişează voinţa de a pune în pericol integralitatea regulilor din 1948”, an decisiv pentru construcţia sistemului internaţional actual, atenţionează organizaţia în raportul care documentează ”abuzuri flagrante din partea forţelor ruse în cursul invaziei lor din Ucraina, precum şi folosirea torturii şi a altor rele tratamente împotriva prizonierilor de război”.

La rândul său, China a acţionat împotriva dreptului internaţional ”protejând armata din Myanmar” şi închizând ochii la atacurile împotriva populaţiei, în plin război civil, consemnează raportul.

Amnesty International atrage pe de altă parte atenţia în raport asupra creşterii influenţei inteligenţei artificiale, pe care o consideră o sursă de preocupare întrucât poate accelera propagarea informaţiilor false sau a prejudecăţilor cu caracter rasist. Organizaţia acuză marile companii tehnologice că ignoră sau minimalizează această ameninţare, mai ales în 2024, an cu evenimente electorale majore în lume, inclusiv în SUA, India, Marea Britanie şi Uniunea Europeană, potrivit Agerpres.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol