4 mai 2024, 12:54

140 de viori au cântat ”Balada” la mormântul lui Ciprian Porumbescu, la 140 de ani de la moartea marelui compozitor

La 6 iunie se împlinesc 140 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui nostru compozitor Ciprian Porumbescu.

Luni, la Praznicul Preasfintei Treimi, zi dedicată anul acesta omagierii compozitorului Ciprian Porumbescu, evenimentele au debutat cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, potrivit site-ului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. N-au lipsit, trâmbițele, pâinea cu sare și credincioșii în costume populare, la fel cum nu au lipsit de la eveniment toți cei care îl prețuiesc pe Ciprian Porumbescu.

Evenimentele dedicate compozitorului român, prilejuite de împlinirea a 170 de ani de la naștere și a 140 de ani de la trecerea la Domnul, au continuat până după miezul nopții la Stupca, unde au fost rememorate ultimele clipe din viața marelui artist. Astăzi, 6 iunie, începând cu ora 18:00, la Centrul Eparhial Suceava va avea loc o conferință al cărei invitat special va fi nepoata compozitorului, doamna Stanca Scholz-Cionca.

După liturghia arhierească, viorista Diana Hurghiș din ansamblul Ciprian Porumbescu de la Suceava a interpretat ”Balada”, susținută de arcușurile a 140 de tineri vioriști, notează Glasul Cetății.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol