10 mai 2024, 12:47

75 de ani de la scoaterea în afara legii în regimul comunist a Bisericii Române Unite cu Roma

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a comemorat la Blaj 75 de ani de la scoaterea în afara legii de către regimul comunist. Prezent la ceremonia din catedrala din oraş, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că persecuţia declanşată împotriva acestei biserici cu o contribuţie majoră la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, deschidea o nouă fază în asaltul comuniştilor asupra valorilor şi instituţiilor democratice ale ţării.

Klaus Iohannis: Ca cetăţeni ai unei ţări care a luptat pentru a-şi câştiga democraţia, avem datoria de onoare de a nu-i uita pe cei care au deşteptat conştiinţa de sine a românilor transilvăneni şi pe umerii cărora s-a ridicat la 1918 arcul unităţii noastre naţionale.

La rândul său, preotul Cristian Barta, purtător de cuvânt al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, a amintit că decretul prin care cultul greco-catolic era scos în afara legii a fost emis chiar pe decembrie 1948, relatează RRA.

Cristian Barta: Evenimentul din această seară este dedicat episcopilor martiri, tuturor celor care şi-au mărturisit cu curaj, cu eroism chiar credinţa în timpul persecuţei comuniste, lăsându-ne o admirabilă pildă de demnitate, de libertate, un exemplu care este important, până la urmă, nu doar pentru Biserica Greco-Catolică din România, ci eu aş zice pentru întregul popor român.

Biserica Română Unită cu Roma, interzisă de comuniști în 1948

În anul 1948, după instaurarea dictaturii comuniste, Biserica Română Unită cu Roma, care număra în jur de 1,8 milioane de credincioşi, a fost scoasă în afara legii. Prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, bunurile sale au fost preluate de către stat, iar cele aproximativ 2.500 de biserici au fost atribuite Bisericii Ortodoxe Române.

Anterior, în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, episcopii greco-catolici au fost arestaţi, fiind închişi la Sighet, Gherla, Aiud, unde au fost supuşi torturii şi cei mai mulţi au murit.

Dacă o parte din preoții și credincioșii greco-catolici au ajuns în închisoare cu bunurile confiscate, iar copiii lor erau exmatriculați din școli, alții au ales să treacă la Ortodoxie.

Prin Decretul Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 şi s-a recunoscut oficial Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Această biserică a luat naştere în Transilvania la sfârşitul secolului al XVII-lea, în contextul politic adus de integrarea Transilvaniei în Imperiul Austriac în 1691, prin unirea cu Biserica Catolică a unei părţi a românilor ortodocşi.

În urma unirii, aceştia îşi puteau păstra ritul, tradiţiile, limba liturgică, sărbătorile, respectiv specificul instituţional. În schimb, recunoşteau supremaţia papală, existenţa purgatoriului, împărtăşirea cu azimă şi Filioque.

În 1990, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România, marcând reconcilierea oficială între Biserica Greco-Catolică și Biserica Ortodoxă. O altă vizită papală istorică a avut loc în 2019, când șapte martiri ai Bisericii Greco-Catolice din România au fost beatificați de Papa Francisc, într-o ceremonie care a avut loc pe Câmpul Libertății din Blaj.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol