20 mai 2024, 23:16

Cetatea Râșnov sărbătorește ”Noaptea Europeană a Cetăților”

Cetatea Râșnov sărbătorește ”Noaptea Europeană a Cetăților”. Este pentru al doilea al la rând când acest eveniment, care se organizează în 45 de locații din 7 țări, are loc în Cetatea Râșnov.

Monumentul istoric din Râșnov este singura cetate din România care s-a alăturat evenimentului. Astfel că, vineri, 10 mai, începând cu ora 16.00, sunteți invitați în curtea fortăreței să luați parte la două ateliere cu specific medieval, să ascultați fanfara ”Țara Bârsei” pe platfroma liftului cetății și să observați apusul de soare peste Piatra Craiului.

Organizatorul evenimentului, Mihai Dragomir, ne oferă detalii:

Este o seară specială, pentru că începând cu 2021 s-a pornit această inițiativă a Nopții Cetăților la nivel european și Cetatea Râșnov s-a alăturat în acest an. Seara respectivă se va întâmpla în contextul apusului de soare pe care îl vom privi de sus, de la Cetate către Piața Craiului. Într-un context în care vom vorbi despre stele, despre astrele cele mai importante, dar și despre istorie și puțină muzică. Așteptăm doritorii, indiferent de vârstă, începând cu ora 19:30, în Piața Unirii, de unde vom pleca într-o drumeție până sus, la Cetate”.

Participarea este gratuită și nu există limită de vârstă, dar minorii trebuie să fie însoțiți de un adult.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol