25 aprilie 2025, 12:38

A fost descoperit oxigen în cea mai îndepărtată galaxie cunoscută

Astronomii au descoperit oxigen pe în cea mai îndepărtată galaxie cunoscută, numită JADES-GS-z14-0.

Descoperită în anul 2024, JADES-GS-z14-0 este atât de departe încât lumina sa a avut nevoie de 13,4 miliarde de ani pentru a ajunge pe Pământ, ceea ce înseamnă că poate fi văzută așa cum era când universul avea mai puțin de 300 de milioane de ani, aproximativ 2% din vârsta sa actuală.

Este ca și cum ai găsi un adolescent unde te-ai aștepta să găsești doar bebeluși”, a spus cercetătorul Sander Schouws de la Observatorul Leiden din Olanda și primul autor al studiului, ale cărui descoperiri au fost publicate în „The Astrophysical Journal”.

Rezultatele arată că galaxia s-a format foarte rapid și, de asemenea, se maturizează într-un ritm rapid, adăugând la un număr tot mai mare de dovezi că formarea galaxiilor are loc mult mai repede decât se credea anterior”, spune omul de știință, citat de rador.ro.

De obicei, galaxiile își încep viețile pline cu stele tinere, alcătuite în mare parte din elemente ușoare precum hidrogen și heliu, iar pe măsură ce evoluează, stelele creează elemente mai grele, cum ar fi oxigenul, care apoi sunt răspândite în galaxia-gazdă după ce mor. Oamenii de știință credeau că, la vârsta de 300 de milioane de ani, Universul era prea tânăr pentru a avea galaxii cu elemente grele, dar studiile făcute cu ajutorul ALMA arată că JADES-GS-z14-0 are de 10 ori mai multe elemente grele decât era de așteptat.

Am fost uimit de rezultatele neașteptate. Dovada că o galaxie este deja matură în Universul timpuriu ridică semne de întrebare cu privire la formarea galaxiilor”, a spus Stefano Carniani, autor coordonator al studiului acceptat pentru publicare în jurnalul Astronomy & Astrophysics.

Chiar dacă galaxia a fost descoperită inițial cu telescopul spațial James Webb, ALMA a confirmat și a determinat cu exactitate distanța enormă până la acesta, a declarat profesorul Rychard Bouwens, membru al echipei de la Observatorul Leiden.

Descoperirea i-a surprins pe cercetători, deoarece sugerează că s-ar fi putut forma mai repede după Big Bang decât se credea anterior.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol