Mihai Șora, filosoful și eseistul român, a încetat din viață la vârsta de 106 ani. Decesul a fost anunțat chiar pe contul său de Facebook.

Iată textul apărut pe rețeaua de socializare, postat de Luiza Palanciuc-Șora.

 

𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐒̦𝐨𝐫𝐚

𝟕 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟏𝟔 – 𝟐𝟓 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑

Iubitule,

ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.

Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.

E frig fără tine, iubitule.

Aziul

Nimic nu anticipa apropiata despărțire de Mihail Șora, nici măcar vârsta sa înaintată. În urmă cu o zi, el pusese pe Facebook nu mai puțin de cinci-șase postări, aproape toate legate de împlinirea unui an de la invazia Ucrainei.

Printre ele, un text al Maiei Sandu, o fotografie în care londonezii protestau în fața Ambasadei Rusiei din regat, filme din Ucraina despre ororile războiului precum și o selecție de fotografii ale lui Vadim Ghirda, fotoreporter de război în Ucraina. (dealtfel fotografiile lui Ghirda reprezintă și ultima postare a lui)

Am desenat!

– în linii cât mai simple și inteligibile.

Pentru că nu se poate altfel și pentru că nu există, în fața barbariei, jumătăți de măsură, ezitări, îngăduință care să absolve criminalii de faptele lor, să le bagatelizeze ori să le pună în surdină.

Curajul ucrainenilor este dătător de speranță, eroismul lor ne însuflețește și pe noi.

Sursum corda!

(se spunea într-una dintre ele)

Ultima postare

Mihai Șora. Biografie

Al doilea fiu al preotului Meletie Șora și al Anei, Mihai Șora studiază la Școala primară din comuna Izvin, județul Timiș, apoi la Timișoara (1923–1927), încheind studiile liceale la „Constantin Diaconovici-Loga” din același oraș (1927–1934), unde a studiat filosofia și limbile clasice, latina și elena.

A continuat studiul filosofiei la Universitatea din București (1934–1938). I-a avut ca profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade. Mihai Șora a obținut o bursă din partea Institutului Francez din București în 1938 (concomitent cu Eugène Ionesco). A părăsit Parisul aflat sub ocupație germană în 1940 și a ajuns în Grenoble, unde, sub îndrumarea lui Jacques Chevalier, a realizat o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal.

Între anii 1945 și 1948 activează ca cercetător la Centre national de la recherche scientifique din Paris. A debutat la Gallimard cu “Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique” în anul 1947. Cartea a avut ecouri printre mari personalități filosofice franceze.

A refuzat cetățenia franceză care i-a fost propusă imediat după apariția cărții la Gallimard.

În 1948 a plecat în România pentru a-și vedea părinții, însă autoritățile nu i-au permis să se întoarcă în Franța, acolo unde îl așteptau soția și cei doi copii. Ulterior, aceștia au fost nevoiți să îl urmeze. Forțat să stea în România după 1948, timp de 20 de ani nu a publicat nimic.

A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe în perioada ministeriatului Anei Pauker (1948–1951), apoi ca șef de secție la Editura pentru Limbi Străine (1951–1954) și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954–1969), unde are meritul editorial de a fi fost fondatorul noii serii BPT (acronim pentru „Biblioteca Pentru Toți”).

În urma publicării Antologiei poeziei interbelice, în care erau prezenți poeți ca Nichifor Crainic și Radu Gyr, foști deținuți politici, iar, din emigrație, Aron Cotruș, Ștefan Baciu și Horia Stamatu, este imediat înlăturat și trimis ca simplu redactor la Editura Enciclopedică.

După Revoluție

După evenimentele din decembrie 1989, a fost ministru al învățământului în primul guvern Petre Roman (30 decembrie 1989–28 iunie 1990).

Afirmă că și-ar fi dat demisia din guvern în semn de protest față de mineriadele din 13–15 iunie 1990 și că ar fi refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai, fapt contestat de Petre Roman.

Andrei Pleșu, ministru al culturii la acel moment, a afirmat mai târziu că Roman l-a demis pe Șora, „între altele pentru că luase partea studenților”.

Mihai Șora a fost unul dintre oponenții vocali ai modificărilor la legile justiției, care au declanșat protestele din 2017–2018, alăturându-se deseori demonstranților, în ciuda vârstei înaintate.

---