18 octombrie 2026, 0:23

ABBA se va destrăma definitiv după lansarea noului album „Voyage”

Noul album „Voyage” va fi ultimul. Nici o altă piesă nu va mai fi scoasă pe piață după, au confirmat Björn Ulvaeus şi Benny Andersson.

​ The Independent relatează că cei doi au confirmat că formaţia ABBA se va destrăma definitiv după lansarea viitorului album.

„Asta-i tot”, a adăugat Andersson, adăugând că „aşa trebuie să se întâmple”. În 1982, „nu am spus de fapt ‘asta-i tot’”, a explicat Andersson cu referire la un interviu acordat realizatorului emisiunii „Late Late Breakfast Show”, Noel Edmonds.

„Eu n-am spus niciodată că ABBA nu se va mai întâmpla”, a precizat el. „Dar vă pot spune acum: asta-i tot”, a subliniat Andersson.

Luna trecută, Agnetha Fältskog, Anni-Frid Lyngstad, Björn Ulvaeus şi Benny Andersson şi-au anunţat revenirea, dar şi lansarea primului album cu material muzical nou din ultimii 40 de ani şi o rezidenţă virtuală pe o arenă din Londra construită special în acest scop.

Albumul „Voyage” va fi lansat pe 5 noiembrie.

Până în prezent, ABBA a lansat trei single-uri de pe acest album, „I Still Have Faith In You”, „Don’t Shut Me Down” şi „Just a Notion”.

Le regăsiți mai jos

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol