26 aprilie 2024, 13:54

Acordul de încetare a focului? Nu, Putin nu a devenit brusc uman. Ce se ascunde aici este o mișcare extrem de PERVERSĂ

Acordul de încetare a focului de sâmbătă, primul de acest fel, ar putea la prima vedere să vă facă să credeți că arată fața “pacificatoare” a lui Vladimir Putin. În realitate este o capcană.

Sâmbătă, începând cu ora 9:00 armele au tăcut în zona orașelor Mariupol și Volnovaka. Armata rusă s-a dat la o parte din calea refugiaților care au început să părăsească orașul. Sau cel puțin așa ar fi trebuit să se întâmple, pentru că ulterior o informație venită de la viceprimarului din Mariupol a arătat că rușii au încălcat acordul de încetare a focului pentru a permite evacuarea civililor, relatează BBC.

Deși unii ar crede că este vorba de un gest umanitar, evacuarea unui oraș, oricare ar fi el, este un alt gest meschin, calculat și exersat al lui Putin. Vă mai aduceți aminte de Siria?

Iată de ce.

  • Plecarea refugiaților va slăbi moralul celor care apără orașele. Posibil ca miză scăzând, să scadă și implicarea apărătorilor.
  • La nivel de imagine, Putin va avea de câștigat. Măcar printre ai lui. Va putea să spună că a încercat să protejeze populația civilă, că nu este un ocupant, ci un eliberator…
  • Plecarea refugiaților ar da undă verde bombardamentelor dezlănțuite asupra orașelor. Oricum armata lui Putin nu este foarte atentă asupra protejării civililor, dar de acum pot folosi următoarea logică: “am dat voie civililor să plece, înseamnă că în oraș nu mai sunt decât combatanți militari”
  • Un sondaj de dinainte de război arăta că 40% din populația Ucrainei ar fi de partea lui Putin. Cel puțin așa indicau unele rapoarte ale serviciilor secrete. Poate că procentul este cu mult mai mic, dar da este de accepta că printre ucraineni sunt și rusofoni. “Eliberarea” lor din orașe va aduce la o mai bună informare strategică a armatei ruse. Este de ajuns ca doar câteva zeci de persoane să vorbească despre pregătirile din interior, centru de comandă, amplasări de trupe, ca rușii să aibă câteva atuuri.
  • Refugiații reprezintă mișcarea favorită a lui Putin, exersată îndelung în Siria. Polonia spunea că doar în ultimele 24 de ore a primit 100.000 de refugiați. România a declarat aproximativ 85.000 de intrări. Republica Moldova este suprasaturată. Chiar dacă o mare parte a acestor refugiați merg mai departe, starea actuală propune sute de probleme de rezolvat. Blochează instituții și mănâncă fonduri. Mai mult, probabil că unii refugiați vor alege să rămână în țările riverane (Polonia, România). Treptat vor apărea probleme, conflicte. Se vor naște curente antirefugiați pe care dl. Putin se pricepe de minune să le speculeze. Este o mișcare cu consecințe atât pe termen foarte scurt, cât și pe termen lung. de la începutul conflictului, România a cheltuit 51 de milioane de lei (10 milioane de euro) pentru ajutorarea refugiaților.
  • Ca să nu mai spunem că alături de refugiați, în grabă și înghesuială pot intra și “civili”. Înțelegeți ce vreau să spun…

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol