23 aprilie 2024, 14:19

Ai alergie la ambrozie? Iată ce transmit specialiștii

Alergiile ne dau bătăi de cap în toate anotimpurile. Ambrozia este una dintre plantele care cauzează cele mai multe alergii de toamna.

Este o plantă salbatică (buruiană), foarte întâlnită la noi, ce crește în special pe câmpuri, la marginea orașelor sau în zonele cu terenuri virane. Polenul este răspândit de vânt și foarte fin, încât nu îl putem observa cu ochiul liber.

Persoanele între 20 și 50 de ani sunt într-un grup de risc ridicat de posibilă alergie la ambrozie, în această perioadă. Asta chiar dacă nu ați mai avut până acum reacții de asemenea natură.

Din fericire, pentru acest tip de alergie exista tratament curativ, nu doar medicamente care reduc simptomele.

Alergia la ambrozie apare rar în cazul celor mici. Este cea mai frecventă alergie a adulţilor, contactata între lunile iulie- noiembrie.

Sfecialiștii avertizează: “Din cauza severităţii simptomelor se abuzează de cotizon injectabil, aerosoli, picături de nas, chiar şi picături oculare – abuzul creşte riscul de catarctă, glaucon totul de la o banală alergie la ambrozie”, sustine Brânduşa Petrutescu, medic primar alergolog, potrivit stirileprotv.ro.

Picăturile de nas, care reduc inflamaţia şi simptomele locale, administrate mai mult de 10 zile, determina dependență.

Un alt medic primar alergolog transmite că: “Aceste picături nazale vasoconstrictoare fac să nu mai circule suficient sânge la nivelul nasului şi alterează apărarea locală. E un joc pe vascularizaţia nasului, va strica mucoasa, va detemina o rinită atrofica, adică nu se poate apăra cum trebuie mucoasa nasului”, a spus Monica Schifirnet.

Sursa foto: Tacataca.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol