29 noiembrie 2021, 10:34

Air Oradea va avea 3 zboruri zilnice spre București și 4 curse externe în Europa

În mai puţin de două luni după ce şi-au anunţat intenţia unui parteneriat în acest sens, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi primarul orașului Oradea, Florin Birta, au declarat că au pregătit deja înfiinţarea companiei aeriene locale, a cărei denumire rezervată deja este Air Oradea.

Municipalitatea va fi acţionar cu 60%, iar judeţul cu 40%, urmând ca în această toamnă să se decidă dacă se cumpără sau se închiriază aeronave pentru operarea curselor, scrie bihoreanul.ro.

Edilul a arătat că noua societate va avea un capital de circa 300.000 euro – de fapt, după cum rezultă din proiectul supus aprobării consilierilor judeţeni, de 15 milioane lei, din care 9 milioane lei aportul municipalităţii, iar 6 milioane lei cel al judeţului.

Scopul creării ei, a precizat edilul, este unul triplu: „dezvoltarea transportului aerian, atragerea de investitori şi turişti în Oradea şi în Bihor, şi crearea unei mase critice de pasageri care să frecventeze Aeroportul din Oradea”.

„În scurt timp vom face şi rezervări de sloturi”, a mai spus primarul, arătând că viitoarea companie Air Oradea are ca scop asigurarea a cel puţin 3 zboruri în zilele lucrătoare către Capitală, precum şi a 4 curse externe săptămânal către destinaţii europene cu statut de huburi internaţionale (adică din care să se poate ajunge în orice destinaţie din lume).

Sursa foto: bihoreanul.ro

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.