19 iulie 2026, 9:55

Alain Delon, maltratat de femeia care-l îngrijește. Copiii legendarului actor au depus plângere

Celebrul star francez, Alain Delon, acum în vârstă de 87 de ani, ar putea fi victima maltratării.

Copiii actorului s-au plâns că femeia care locuiește cu faimosul lor tată îl agresează. Familia Delon a depus deja două plângeri, iar procuratura sfătuiește poliția să le dea curs.

Însoțitoarea lui Alain Delon, Hiromi Rollin, neagă toate acuzațiile și, mai mult, a transmis prin avocatul ei că va da familia în judecată pentru presupuse acte de violență împotriva ei.

”Suspectez un abuz de slăbiciune şi contez pe anchetă să-l stabilească”, a declarat avocatul Christophe Ayela, precizând că Alain Delon, în vârstă de 87 de ani, s-a alăturat plângerii printr-o declaraţie scrisă.

”În urma accidentului cardiovascular al domnului Alain Delon, care a vut loc în 2019”, această femeie ”care s-a instalat la el acasă, se dovedeşte tot mai agresivă, denigratoare şi injurioasă faţă de el şi faţă de copiii săi”, a declarat într-un comunicat avocatul copiilor actorului.

Ea ”îl izolează pe Alain Delon de apropiaţii săi, de prietenii săi şi de familia sa, folosind manvre şi ameninţări. Ea îi controlează în mod sistematic conversaţiile telefonice şi mesajele private”, acuză Christophe Ayela.

”Ea răspunde în locul actorului, dându-se drept el, încearcă să-i intercepteze poşta. Ea îi împiedică pe copiii actorului să vină să-l vadă cu regularitate, aşa cum au făcut, cu toate acestea, mereu. Ea se comportă autoritar, este ameninţătoare şi merge până la a maltrata într-un mod inacceptabil câinele domnului Delon”, acuză avocatul.

Această plângere a fost depusă miercuri după-amiaza – de către Anouchka, Alain-Fabien şi Anthony Delon – la Parchetul din Montargis, în Loiret, unde actorul deţine o proprietate, la Douchy.

Anthony Delon a depus o a doua plângere împotriva însoțitoarei tatălui său, cu privire la ”violenţe voite şi sechestrarea unei persoane vulnerabile, abuz de slăbiciune şi hărţuire morală”, a anunţat el, evocând ”fapte stabilite de peste un an şi jumătate”.

”La 31 ianuarie 2022, am luat decizia de a începe să notific şi să relatez fapte care se desfăşurau în cercul nostru familial şi care priveau, specific, relaţii între tatăl meu, Alian Delon, şi dama sa de companie”, precizează într-un comunicat fiul mai mare al actorului.

Potrivit lui Anthony Delon, situaţia a luat ”asemenea proporţii” în doi ani, încât tatăl său i-a cerut el însuşi, în scris, damei sale de companie, să părăsească reşedinţa de la Douchy.

O anchetă preliminară a fost deschisă şi a fost încredinţată Secţiei de Cercetări din Orléans şi Brigăzii de Cercetare din Montargis, în Loiret, a anunţat joi procurorul Republicii din Montargis, Jean-Cédric Gaux.

Le Parisien/Aujourd’hui en France dezvăluie vineri că Hiromi Rollin a fost dată afară de la reşedinţa din Douchy-Montcorbon, în Loiret, achiziţionată de către actor în anii ’70.

”Doamna Rollin va depune plângere împotriva unor membri ai familiei Delon şi unor gărzi de corp cu privire la violenţe voite agravante pe care le-a suferit la 5 iulie 2023, constate printr-un certificat medical”, a anunţat Yassine Bouzrou.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol