25 aprilie 2024, 17:54

Amendă de până la 100.000 de lei dacă discriminezi pe bază de vaccinare!

Un proiect de lege înregistrat la Senat prevede că tratamentul diferit aplicat unei persoane pe motiv de vaccinare, fie că vorbim de administrarea sau nu a oricărui tip de vaccin, va putea fi considerat discriminare și va putea fi sancționat cu amenzi uriașe.

Cei abilitați să constate actele de discriminare pe motiv de vaccinare ori nevaccinare vor fi polițiștii. În cazul în care aceștia constată astfel de contravenții vor putea aplica amenzi:

  • în cazul în care discriminarea vizează o persoană – amendă cuprinsă între 3.000 și 30.000 de lei;
  • în cazul în care discriminarea vizează o categorie sau grup de persoane – amendă cuprinsă între 5.000 și 100.000 de lei.

 

În plus, discriminarea va putea fi considerată infracțiune și pedepsită cu închisoare de la șase luni la doi ani. Prevederile se vor aplica, potrivit proiectului, tuturor persoanelor sau grupurilor de persoane, fără nicio deosebire, în toate domeniile vieții publice.

Actul normativ este propus de mai mulți senatori și deputați de la Alianța pentru Unirea Românilor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol