25 aprilie 2024, 13:55

Primești amendă dacă fumezi în mașina de serviciu

Fumatul în spațiile închise de la locul de muncă sau în spațiile publice închise reprezintă contravenție, iar persoana care face acest lucru poate fi sancționată, conform prevederilor legii antifumat.

Recent, poliția a anunțat că a aplicat amenzi de 500 de lei pentru fumatul în mașina de serviciu. Un bărbat din Galați a fost amendat de polițiștii locali din cadrul Secției nr. 1. Bărbatul a fost depistat în zona unei societăți comerciale de pe strada Portului în timp ce fuma în autoturismul de serviciu, încâlcând astfel prevederile legale

Conform prevederilor legale, prin „spațiu închis de la locul de muncă” se înțelege:

„orice spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă”.

Exemple de locuri care sunt considerate spații închise la locul de muncă, în care nu se poate fuma, sunt:

  • halele industriale
  • spațiile de depozitare
  • birourile și camerele
  • sălile de ședință
  • sălile de consiliu
  • holurile etc.

 

Persoanele fizice care fumează în spațiile în care fumatul este interzis primesc amendă contravențională de la 100 la 500 de lei. Un angajat poate fi sancționat pentru că fumează într-un spațiu închis de la locul de muncă atât de către angajator, cât și de către polițiști.

Sursa: Avocatnet


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol