19 aprilie 2024, 20:53

Amenzi de 20.000 de lei pentru cei care fac discriminări la locul de muncă

Discriminarea și bullyingul sunt două fenomene ce afectează buna dezvoltare a unei persoane. Conform noului proiect de lege adoptat de către Camera Deputaților, este interzisă orice fel de discriminare la adresa unui salariat.

Este interzisă: „orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, discriminare prin asociere, hărţuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la o categorie defavorizată”.

Astfel este modificat Codul Muncii pentru a fi definit mai concret conceptul de discriminare în raportul dintre angajați, fiind inclusă chiar și discriminarea prin asociere sau a victimizarii.

Foarte multe persoane se confruntă cu astfel de situații la locul de muncă, uneori neavând curajul de a vorbi despre problemele lor și de a încerca să își facă dreptate.

Cei care nu respectă această lege riscă amenzi de la 1.000 lei la 20.000 lei, arată digi24.ro.

Sursă foto: Digi24.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol