Fiecare sfârșit de an aduce bucurie în casele noastre, pentru că vestea nașterii Mântuitorului este o sărbătoare a bucuriei și a veseliei. Magia Crăciunului nu mai e la fel cum era odată. Suntem mereu pe fugă, alergăm după cadouri, cumpărături, serviciu, casă și familie. 

Dar nu a fost mereu așa! Pe vremea bunicilor noștri sărbătoarea era văzută altfel, era simțită într-un alt mod. Începea cu postul, care era păstrat de toți membrii familiei, iar bucatele puse pe masa de Crăciun erau binemeritate de toți.

Într-o eră a consumului, azi nu ne bucurăm de preparatele pregătite de Crăciun la fel ca demult, pentru că le avem pe masă aproape zilnic.

Mătușa Ioana Dunca din comuna Șieu a împărtășit, pentru Radio România, câteva dintre amintirile pe care le are legate de sărbătoarea de Crăciun, iar un moment important în pregătirile pentru sărbători era tăierea porcului.

Ioana Dunca:

Demult prima dată să tăiau porcii. În postul Crăciunului cu o săptămână, două, care cum avea timp, tăiau porcul. Se adunau vecinii dimineață. îl jungheau, îl pârjoleau cu paie, niciodată nu se făcea cu gaz cum se fac în ziua de azi. Se făcea cu paie, îl spălau, îl tăiau, îl împachetau pentru pus la afumat, ce era de fiert, puneau la fiert. Noi nu spuneam caltabos, că spuneam călbaș, care se face cu orez și cu ficatul, plămânii și puțini în cap și se făcea cărtaboșul. După aia făceai șoanca, noi îi spuneam șoancă, nu tobă.  

Slănina o lua și o puneai la fum, o băgai în saramură adusă de la Botiza și o puneai la fum în podul casei. Din carnea de porc făceam cârnați, care îi puneam la afumat tot în podul casei de la fumul de la sobă. Îi păstrai până vara, ori primăvara ce dădea căldura pe acoperișul casei. Când începe să curgă din slănină, numai atunci se lua slănina din pod. O puneai undeva la rece.

Carnea și cârnații, coastele se puneau, după ce erau uscate bine, in oale emailate în untură. Dacă mergeai la câmp îți luai la câmp. Șlănina o foloseai tot la câmp când mergeau bătrânii la coasă, începând de primăvară de la sapă, la fân.. Nu mergea nimeni fără o bucată de slănină la câmp. salamuri, nu erau.

Ce-mi povestiți dvs. se mai păstrează și în zilele de astăzi?

Nu prea. Acuma să taie porcul într-adevăr, că faci șoanca faci cârnați, dar acuma le afumi într-o afumătoare. În ziua de astăzi, da se fac din porc mai multe preparate, dar acuma le punem în lada frigo, n-o mai punem la untură. 

Și casa în care locuiau trebuia să fie pregătită așa cum se cuvine de Crăciun, iar curățenia și amenajarea ei era păstrată cu sfințenie de gospodina casei.

Ce mai făceau oamenii în satul dvs. înainte de sărbători, cum se pregăteau ei pentru această mare sărbătoare? Mă gândesc că începeau cu postul.

Țineau post chiar și copiii. Nu se mânca carne, nu se mânca niciun fel de carne. Era fasolea, cartofii ne făcea cum se spuneam noi tăiței, dar nu spune tăiței că spunea turtă de laște, le făceai din apă și făină și aia era mâncare de post. Din varza murată făceai sarmale numai cu ceapă și cu miez de morcovi, că nu era ardei. 

Înainte de sărbători se pregăteau cu câteva zile să-și aranjez un pic casa. Începea unde era pământ pe jos, trebuia să facă bălegar de vacă și cu pământ de la câmp, să-l frământe și să-mi dai pe jos cum se spunea la noi să netezea ca să fie fin și să fie mai nou. Aia era la ei. În casă erau icoane, rudă cu cergi, toate erau vechi, nu erau cearceafuri,  erau lipideauă din cânepă, țesute, din in, tivite cu dantelă. Era făcută din bumbac sau făcută din in subțire și toată făcută cu mâna, croșetate. Nu era casă să nu fie rudă, icoane cu  ștergare. Era casa plină de ștergare,  nu vedeai o bucățică de perete. 

Și pe masă ce mâncăruri se pregăteau mai demult?

Se făcea cozonac de sărbători, câte un cuptor de pâine de 10-12 tăvi și făceau pancove și făcea o turtă galbenă, cum spuneau bătrânii. Era mâncarea lor, altă prăjitură de sărbători de nu era.

Cum ce era turta galbenă?

La chec se spunea turtă galbenă la noi și aia era de sărbători, altceva nu. Se mai făcea și sarmale. Oala cu sarmalele se făcea în seara Crăciunului, că se spunea că înainte de a merge cu colinda, în case trebuia să fie miros de sarmale. Nu-i sara crăciunului fără mirosul de sarmale. Și se făcea o ciorbă acră. Aia o făcea din oase, cu ouă și orez, aia era ciorba acră care se mânca de Crăciun.

Bănuiesc că ați trăit și acele vremuri despre care îmi povestiți, cum vedeți această evoluție a timpului. E bună pentru oameni sau nu?

Mai sănătoși am fost de mult, am mâncat mult mai sănătos. Tot ce a produs din agricultură, de la câmp.

”Răsuna satul de colinde, în seara de Crăciun”, ne povestește Ioana Dunca, nostalgică la vremurile de altădată:

Era mult mai mare bucuria copiilor. Și eu când am fost copilă de abia așteptam să vină seara Crăciunului, să ne luăm trăistuța în grumaz, să ne îmbrace mama cu obdelele de pănură, cu opincele de gumă care ni le dădea în picioare și să merge prin sat la colindat. Din capătul satului începeam a merge cu colinda. Era o bucurie pentru noi și aveam aluni, nuci și mere și mai ne dădea colăcei, nu bani. A fost o bucurie enormă față de ziua de azi. Acuma copiii nu mai colindă.. După ce terminau copiii de colindat, de la 10-11, începeau bătrânii. Răsuna satul, bătea lătratul câinilor, era o frumusețe, o splendoare. Nu știai unde să te uiți unde auzi colindând, să auzi cea mai frumoasă colindă. Așa era tradiția la noi.

---