19 aprilie 2024, 11:46

Ana Morodan, blogger, influencer, antreprenor: ”Dacă vine bomba atomică, pe planeta asta o să rămână gândacii și cu mine”

Pentru cei mai mulţi este îndrăzneaţă, carismatică şi inspiraţională. Pentru alţii este interesantă, curajoasă şi controversată. Pentru alții, o actriță, care-și joacă bine rolul, ca să facă bani. Un personaj conștient de propria imagine și de atuurile sale.

Cert este că Ana Morodan nu trece niciodată neobservată. Este influencer, dar şi antreprenor, online și mai nou în offline, fiind implicată în diverse business-uri pe care le gestionează cu succes.

Lucian Mîndruță a invitat-o duminică dimineață de la 10:30 la emisiunea ”Ediția de dimineață”, de la Digi 24. O ”contesă digitală” din lumea online, la televiziune.

Cine ești?”, o întreabă, la un moment dat, Lucian Mîndruță.

Eu?

Ana Morodan.

Credeam că mă cunoști de ceva timp, dar, dacă te-a lovit Alzheimerul…

La modul real, ce se poate spune despre mine astăzi e că sunt un antreprenor online. Sunt businessuri pe care le-am crescut și pe care le-am vândut ulterior altor oameni, dar sunt un antreprenor. Și online și, recent, offline.

Contesă? E o poreclă din liceu, pentru că toată viața mea mi-ar fi plăcut să trăiesc într-un fel de Belle Epoque. În lumea mea sunt cine vreau eu să fiu”, a răspuns ea.

Are 36 de ani, vine din Arad, dar cucerește lumea din București. Absolventă de Drept, a practicat avocatura, dar și-a dorit celebritatea și banii, așa că s-a reorientat. Ana și-a construit o marcă personală puternică dar și afaceri conexe.

,În avocatură este viaţa reală, acolo te joci cu vieţile oamenilor, cu munca de-o viaţă, acolo nu o poţi întoarce. Facultatea de Drept m-a ajutat să fiu foarte bine argumentată. Această profesie pentru mine a fost una dintre cele mai bune școli ale vieții. În sala de judecată, când te lupți pentru un client, tu acolo ții viața omului în mâini, nu te joci. Avocatura m-a ajutat să îmi formez niște valori corecte, cred eu”, îi mărturisește lui Lucian Mîndruță.

Acum 10 ani a decis că va deveni celebră.

Am decis să devin celebră pentru că am văzut că în România nu exista niciun blogger de stil personal. Și mă uitam mult afară și am văzut că femeile de genul ăsta nu doar sunt celebre, ci și fac bani. Și în capul meu suna așa: dacă devin celebră, clar o să fac bani. Ulterior mi-am dat seama că celebritatea asta nu vine neapărat cu bani și m-am decis să mă axez pe bani. Mie îmi plac mult diamantele, dar și gablonțurile și antichitățile. Îmi place să fac bani, dar nu pot să fac orice pentru ei”, susține ea.

A devenit un personaj aparte în online-ul românesc, memorabil prin atitudine și o personalitate inconfundabilă.

A ajuns cunoscută în online datorită blogului anamorodan.com și a declinărilor dezvoltate în jurul acestuia: MAP, GIN – Morodan Academy, Morodan Shop. Cea mai puternică prezență a sa în online este acum pe Instagram, scrie revistabiz.ro.

Nu i-a ieșit nimic ușor, ci cu chin, muncă și multe nopți nedormite. Până într-un moment când nu a putut să se mai mai ridice din pat. ”Am fost diagnosticată cu burnout, depresie moderată și anxietate severă – o perioadă foarte dureroasă și tulbure pentru mine.M-am remontat singură. Crezul meu în viață este că oricât de greu mi-ar fi, mă ridic în genunchi și apoi în picioare și nu mă las. Acum mă redescopăr și încerc să am mai multă grijă de mine”, declara într-un interviu pentru revistabiz.ro.

”Dacă o să mai am de trăit doar până luna viitoare, păi credeți-mă că o să trăiesc my best life! Dacă vine bomba atomică, pe planeta asta o să rămână gândacii și cu mine.

Când a venit primul lockdown, am plâns o săptămână – fără să citesc vreun articol – că vine criza financiară, mie nu-mi era frică de COVID. Toată lumea a zis că-s nebună. Eu sunt genul de om care, dacă mâine cade tot, eu îmi fac o alimentară la colțul străzii și o să fac bani”, l-a asigurat pe Lucian Mîndruță.

Dar nu mai bine le urmărim dialogul, pentru a o descoperi pe interesanta Morodan?


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE