19 aprilie 2024, 19:27

Animalele pot surzi sau pot avea sângerări ale urechii interne din cauza focurilor de artificii și a petardelor!

An de an, aceleași și aceleași discuții despre cât de nocive sunt focurile de artificii în spații nepotrivite și lansate necontrolat, dar mai ales despre folosirea petardelor premergător sărbătorilor. Cam de prin octombrie, ca să ne obișnuim cu răul, de exemplu. Și tot degeaba. An de an se întâmplă aceleași lucruri: în preajma sărbătorilor autoritățile anunță că sunt interzise la vânzare mijloace pirotehnice periculoase, prea târziu, căci stocurile sunt făcute deja cu ajutorul unor rețele bine puse la punct.

Cineva le importă. Cineva le distribuie. Este greu de crezut că autoritățile nu știu că sunt folosiți minori pentru a distribui aceste produse interzise la vânzare. Mirajul banilor făcuți ușor este mare în cazul lor. Unii abandonează învățarea, puși pe căpătuiala de moment. Și asta se întâmplă an de an.

Discutăm din nou despre asta, pentru că mai sunt câteva zile până la Crăciun, apoi vine Revelionul. Vor fi multe petreceri și, cum se întâmplă de obicei, și multe petarde și artificii.

Ceea ce e un obicei nefericit, deoarece mereu se-ntâmplă accidente și întotdeauna toate necuvântătoarele din zonă se panichează la maximum.

Veterinarul Ovidiu Roșu, de la de la Animal Rescue and Care Association (ARCA) este de părere că spectacolele cu drone și lasere sunt o alternativă mai prietenoasă pentru animale, cât și pentru mediu.

„Artificiile sunt un factor traumatic pentru animale”, spune Ovidiu Roșu. Sărbătorile sunt o perioadă și mai periculoasă pentru animale din cauza nivelului crescut al focurilor de artificii, mai spune el.

Păsările sunt printre cele mai afectate, potrivit veterinarului. Focurile din mediul urban le afectează vederea, iar ele își pierd capacitatea de a zbura normal, izbindu-se astfel de clădiri sau de alte obiecte.

„În perioada Revelionului, în special, sunt foarte multe cazuri de câini care pur și simplu fug, se sperie foarte tare. Mulți dintre ei evadează, se ascund și se pierd. Sunt accidentați de mașini din cauză că se pierd în oraș”, spune Ovidiu Roșu. Este o traumă atât pentru animal cât și pentru stăpân, adaugă el, potrivit romania.europalibera.org.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol