27 aprilie 2024, 2:49

Anul acesta intră în vigoare sistemul garanție-returnare. „Vom avea al doilea cel mai mare astfel de sistem din Europa”

Anul acesta intră în vigoare sistemul garanție-returnare. Vom plăti cu 50 de bani mai mult la cumpărarea unei băuturi, urmând să primim banii înapoi la returnarea sticlei goale, iar magazinele vor fi obligate să amenajeze puncte de primire a acestor ambalaje.

Sistemul ar urma să devină funcțional la sfârșitul lunii noiembrie, dar până atunci comercianții au mai multe obligații de îndeplinit, începând chiar de luna aceasta.

Toți comercianții din România care pun în vânzare apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin sau alte băuturi spirtoase, în ambalaje din plastic, sticlă sau metal, cu volume între 100 de mililitri și 3 litri trebuie să se înscrie în următoarele 2 luni pe platforma sistemului de garanție-returnare. În caz contrar, riscă o amendă cuprinsă între 20.000 și 40.000 de lei.

Este prima etapă în procesul de introducere a acestui mecanism și în România. Autoritățile și-au propus ca sistemul să devină funcțional spre sfârșitul anului, mai exact pe 30.11.2023, relatează Radio România Actualități.

Magazinele vor fi obligate și să amenajeze puncte de returnare a acestor ambalaje. Băuturile vor avea incluse în preț garanția ambalajului, în valoare de 50 de bani, pe care cumpărătorii o vor putea recupera când returnează sticla, doza sau petul.

„După punerea în funcțiune, vom avea al doilea cel mai mare astfel de sistem din Europa, după cel din Germania”, afirma recent ministrul mediului.

CITIȚI ȘI:

Cum se cultivă civilizația și cum se obține aerul curat. Reciclarea, o chestiune care se mai și învață: modelul german


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol