27 aprilie 2024, 11:07

Anxietățile în creștere îi determină pe români să aleagă locuri de muncă care le conferă sentimente de siguranță și stabilitate pe termen lung

În cadrul conferinței ReSource by OLX Locuri de Muncă, s-a lansat cel mai recent studiu ce evaluează dinamica pieței muncii din ultimul an, realizat de Reveal Marketing Research în parteneriat cu OLX Locuri de Muncă, unul dintre liderii platformelor de recrutare.

Scopul principal al studiului a fost de a înțelege nevoile emergente și în continuă schimbare ale angajaților din categoria blue collar (cei care lucrează în domenii fizice sau manuale) și grey collar (cei care îmbină elemente ale muncii manuale cu cele de birou).

Concluziile au fost următoarele:

  • Topul așteptărilor candidaților legate de locul de muncă actual sau viitor include: creșterea salarială (54%), beneficiile suplimentare motivante (33%) și echilibrul între serviciu-viață personală (33%).
  • Principalele provocări ale candidaților în procesul de căutare a unui nou loc de muncă sunt găsirea oportunităților potrivite (58%), încrederea în angajator (46%) și procesul dificil de aplicare și selecție (33%).
  • 63% dintre angajații blue/ grey collar au luat în considerare posibilitatea de a lucra în străinătate, în special tinerii între 18-24 ani (76%).

Pe fondul anxietăților în creștere, așteptările angajaților de la un loc de muncă sunt definite de noțiunile de siguranță, încredere și seriozitate

Conform rezultatelor studiului realizat de Reveal Marketing Research, pentru 45% dintre respondenți, evenimentele majore, precum pandemia Covid-19, au influențat negativ așteptările și preferințelor referitoare la locurile de muncă. Astfel că, aspecte precum securitatea locului de muncă (33%), echilibrul dintre viața personală și cea profesională (31%) sau creșterea importanței beneficiilor de sănătate (30%) au fost efectele cel mai des menționate ale acestor evenimente. La o privire mai atentă, observăm că beneficiile de sănătate și siguranța la locul de muncă sunt importante într-o măsură semnificativ mai mare pentru 42% dintre reprezentanții Generației Baby Boomer (peste 58 ani).

”Creșterea așteptărilor salariale este unul dintre aspectele cele mai vizibile în ultimii ani, fapt ce a amplificat și mobilitatea profesională. Dacă în trecut, se punea mai mult accentul pe pregătirea și instruirea profesională, acum prioritatea principală este obținerea unui salariu mai mare. Acest aspect poate fi atribuit creșterii costurilor de trai și unei conștientizări mai mari a valorii angajaților pe piața muncii. Așadar, pe fondul anxietăților în creștere, așteptările și nevoile angajaților din categoria blue/ grey collar de la un loc de muncă sunt în prezent definite de noțiunile de siguranță, încredere și seriozitate” menționează Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research

În ceea ce privește așteptările salariale, în prezent, majoritatea lucrătorilor din zonele blue și grey collar se așteaptă la un salariu lunar cuprins între 3001 și 4000 RON (28%) sau între 4001 și 5000 RON (25%) atunci când încep să caute un nou loc de muncă.

Mobilitatea profesională este influențată în primul rând de dorința de a obține venituri mai mari (61%) și reflectă nevoia generală a oamenilor de schimbare și avansare profesională

70% dintre români își schimbă locul de muncă la mai mult de 3 ani. Ca tendință, cei din Generația Z (18-24 ani), își caută mai frecvent locuri de muncă la mai puțin de 2 ani (27% vs. 13% total eșantion)

Principalele beneficii percepute ale schimbării frecvente a locurilor de muncă sunt: creșterea salariului și alte beneficii oferite de angajator (61%), oportunitățile de dezvoltare profesională (44%) și îmbunătățirea abilităților profesionale (38%). În ceea ce privește provocările în procesul de căutare a unui nou loc de muncă, găsirea oportunităților potrivite (58%), încrederea în companie/ angajator (46%) și procesul dificil de aplicare și selecție (33%) sunt cele mai des menționate bariere.

În plus, specialiștii în HR țin să evidențieze faptul că în rândul angajaților blue/ grey collar există o tendință în creștere de a-și căuta locuri de muncă sezoniere în industrii cu cerere fluctuantă a forței de muncă (ex. construcții, turism, agricultură sau alte servicii sezoniere), iar în timpul sezonului rece caută mai degrabă locuri de muncă ce le oferă o mai mare stabilitate.

Îndreptându-ne atenția către aspectele care influențează decizia de a nu schimba locul de muncă, stabilitatea locului de muncă (85%) și beneficiile pe termen lung, cum ar fi măririle salariale, bonusurile etc. (84%) sunt factorii cheie  care îi determină pe angajați să rămână la actualul loc de muncă.

Munca în străinatate continuă să fie privită ca o oportunitate de către 6 din 10 angajați blue/ grey collar

63% dintre respondenți au luat în considerare posibilitatea de a lucra în străinătate sau de a se muta în altă țară în căutarea unui loc de muncă, având în vedere atracția pentru salarii mai mari (42%), stabilitatea economică (30%) și condițiile de muncă mai bune (29%). Datele studiului relevă faptul că tinerii cu vârste cuprinse între 18-24 ani (Generația Z) sunt cei mai deschiși în a lua în considerare posibilitatea de a lucra în străinătate (76%).

Mai mult decât atât, motivația de a-și căuta un loc de muncă în străinătate pentru a obține venituri mai mari este mai puternică (47%)  în cazul reprezentanților Generației Y (28-46 ani).

Site-urile de job-uri (67%) și recomandările din partea cunoscuților rămân cel mai des utilizate canale de recrutare pentru a găsi un loc de muncă potrivit

Canalele de recrutare cel mai des utilizate de angajați pentru a găsi un loc de muncă potrivit sunt site-urile de joburi (67%)recomandările din partea cunoscuților (60%), site-urile angajatorilor (57%) și platformele de social media – Facebook, LinkedIn etc. (56%).

Principalele motivații pentru care lucrătorii blue/ grey collar utilizează frecvent aceste canale de recrutare constau în: accesul facil și rapid la informațiile necesare despre locurile de muncă (72%) și diversitatea oportunităților de angajare (63%). În contrast, principalele bariere sunt reprezentate de lipsa de încredere în eficacitatea canelelor (62%) și lipsa de familiaritate cu aceste metode de recrutare (57%).

Potrivit specialiștilor în HR, site-urile de recrutare sunt apreciate în primul rând pentru profesionalism și simplitate, în timp ce recomandările conturează o imagine mai clară și transparentă asupra unui potențial nou loc de muncă.

În timpul procesului de recrutare, angajații își pierd adesea interesul dacă oferta salarială este sub nivelul așteptărilor (73%), în special în rândul reprezentanților Generației X (47-58 ani), cu un procent de 79%. De asemenea, interesul poate scădea și dacă cerințele job-ului sunt considerate excesive sau nerealiste (48%).


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol