Simptomele cancerului pulmonar cu celule mici (microcelular) și ale cancerului pulmonar nonmicrocelular sunt în esență aceleași.

Simptomele precoce pot include:

• tuse persistentă cu agravare;
• tuse cu sânge;
• durere toracică care se agravează atunci când respirați adânc, râdeți sau tușiți;
• răguşeală;
• dificultăți de respirație;
• respirație șuierătoare;
• slăbiciune și oboseală;
• pierderea poftei de mâncare și pierderea în greutate.

De asemenea, pot fi întâlnite infecții respiratorii recurente, cum ar fi pneumonii sau bronșite. Pe măsură ce cancerul se răspândește, simptomele suplimentare depind de locul în care se formează noi tumori.

Tumorile din regiunea superioară a plămânilor pot afecta nervii faciali. De asemenea, pot provoca dureri de umăr. Tumorile pot pune presiune pe vena care transportă sânge între cap, brațe și inimă, ceea ce poate cauza edemul feței, al gâtului, pieptului și brațelor.

Cancerul pulmonar uneori secretă o substanță similară hormonilor, provocând o mare varietate de simptome, numite sindrom paraneoplastic, ce includ:

• slăbiciune musculară;
• greaţă;
• vărsături;
• retenție de fluide;
• tensiune arterială crescută;
• glicemie ridicată;
• confuzie;
• convulsii;
• comă.

În timp ce cauzele cancerului pulmonar nu sunt pe deplin înțelese, un număr de factori de risc sunt asociați cu dezvoltarea bolii. Aceștia includ:

Fumatul – fumatul este cauza pentru aproape 9 din 10 cancere pulmonare. Comparativ cu nefumătorii, fumătorii au un risc de 25 de ori mai multe de a dezvolta cancer pulmonar. Riscul de a dezvolta cancer pulmonar este strâns legat de vârsta la care o persoană începe să fumeze, de cât timp fumează și de numărul de țigări pe care le fumează pe zi. Fumatul pasiv poate, de asemenea, influența riscul de dezvoltare a cancerului pulmonar. Persoanele care nu au fumat, dar care au fost frecvent expuse la fum de țigară sunt cu 20-30% mai predispuse riscului de a dezvolta cancer pulmonar decât nefumătorii care nu au fost expuși. Persoanele care nu au fumat niciodată și nu au fost expuse frecvent la fum de țigară au un risc de aproximativ 0,5% de a dezvolta cancer pulmonar.

Expunerea la azbest – persoanele care sunt expuse la azbest au un risc mai mare de a dezvolta cancer, în special mezoteliom pleural. Fumătorii care au fost expuși la azbest prezintă un risc mai mare de cancer pulmonar.

Expunerea la alte elemente chimice – lucrul în medii de prelucrare a oțelului, nichelului, cromului și a cărbunelui poate constitui un factor de risc. Expunerea la radiații și la alte particule poluante ale aerului poate crește riscul de cancer pulmonar.

Istoricul familial de cancer pulmonar – riscul unei persoane de a dezvolta cancer pulmonar crește dacă aceasta are în familie un membru care are sau a avut cancer pulmonar.

Istoricul personal de boli pulmonare – riscul de apariție a cancerului pulmonar este crescut dacă ați fost diagnosticat anterior cu o altă boală pulmonară, cum ar fi fibroză pulmonară, bronșită cronică, emfizem sau tuberculoză pulmonară.

Vârsta -cancerul pulmonar este mai frecvent diagnosticat la persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, deși poate să apară şi la tineri.

Există două tipuri diferite de cancere pulmonare:

• Cancer pulmonar cu celule mici (microcelular)

Cancerul pulmonar cu celule mici se găsește de obicei la nivelul căilor respiratorii principale ale plămânilor (bronhiilor) din centrul plămânilor. Se numește cu celule mici deoarece celulele canceroase apar de dimensiuni reduse atunci când sunt examinate la microscop. Chiar dacă celulele sunt mici, ele cresc și se răspândesc foarte repede în alte regiuni ale corpului.

Principalele tipuri de cancere pulmonare cu celule mici sunt carcinomul cu celule mici și carcinomul cu celule mici combinate (tumoră mixtă cu celule scuamoase sau glandulare). Cancerul pulmonar cu celule mici este cel mai agresiv tip de cancer pulmonar. În multe cazuri, el s-a răspândit deja în alte regiuni ale corpului atunci când este diagnosticat. Cancerul pulmonar cu celule mici apare de obicei la fumători.

• Cancer pulmonar nonmicrocelular

Cancerele nonmicrocelulare nu sunt cele mai frecvente tipuri de tumori canceroase ale plămânilor. Aproximativ 80-85% din cazurile de cancer pulmonar sunt cancere pulmonare cu celule mici. Orice cancer pulmonar care nu este un cancer pulmonar cu celule mici este considerat un cancer pulmonar fără celule mici sau non-microcelular.

Există multe subtipuri diferite de cancere pulmonar nonmicrocelulare, care încep în diferitele tipuri de celule și țesuturi ale plămânului:

1. Adenocarcinom – cel mai frecvent tip de cancer pulmonar cu celule non-mici. Se dezvoltă în celulele pulmonare care produc mucus. Sunt multe subtipuri diferite de adenocarcinoame, denumite pe baza modului în care arată celulele atunci când sunt văzute la microscop. Diagnosticul, stadializarea și tratamentul sunt similare pentru tipuri diferite de adenocarcinom: carcinom lepidic, carcinom acinar, papilar, micropapilar, solid, mucinos invaziv, fetal, enteric, minim invaziv, adenocarcinom in situ.
2. Carcinomul cu celule scuamoase – carcinomul cu celule scuamoase este al doilea tip cel mai frecvent de cancer pulmonar cu celule non-mici. Se formează în celulele plate de la nivelul bronhiilor. Există diferite subtipuri de carcinoame cu celule scuamoase: carcinom keratinizat, carcinom non-keratinizat, carcinom cu celule scuamoase in situ.
3. Sindromul Pancoast – se găsește pe partea superioară a plămânului și pot fi denumite carcinom cu celule scuamoase sau adenocarcinom. Cel mai frecvent se dezvoltă în peretele toracic.
4. Carcinom cu celule mari – descrie tumorile cu celule care par foarte mari atunci când sunt examinate la microscop.
5. Tumori pulmonare neuroendocrine – se pot forma în celulele neuroendocrine din plămâni. Aceste celule primesc semnale de la sistemul nervos și răspund prin producția și eliberarea de hormoni, substanțe care controlează multe funcții ale corpului.
6. Tipuri rare de tumori pulmonare cu celule non mici sunt tumorile canceroase rare ale plămânului: carcinom adenoscuamos, carcinom sarcomatoid, mucoepidermoid și carcinoamele adenoide chistice, limfom non-Hodgkin, sarcomul țesutului moale.
7. Metastaze pulmonare – metastazele pulmonare sunt tumori canceroase care s-au răspândit în plămâni dintr-o altă parte a corpului. Plămânul este unul dintre cele mai frecvente locuri în care se răspândesc alte tipuri de cancer. Aproape orice fel de cancer se poate răspândi în plămâni.

Următoarele teste sunt utilizate frecvent pentru a exclude sau pentru a stabili diagnosticul de cancer pulmonar:

Istoricul de sănătate și examenul fizic – medicul va chestiona pacientul privind eventuale simptome care sugerează cancer pulmonar, cum ar fi fumatul sau expunerea la fum de țigară, expunerea constantă la substanțe chimice, istoricul de cancer pulmonar sau alte afecțiuni pulmonare, radioterapie în regiunea toracică, precum și date privind istoricul familial de cancer de plămâni sau alte tipuri de cancer. Un examen fizic îi va permite medicului să identifice semne de cancer pulmonar.

Hemoleucograma completă – măsoară numărul și aspectul celulelor albe din sânge, a globulelor roșii și a trombocitelor. Se realizează pentru a obține unele informații de bază privind sănătatea generală înainte de începerea oricăror tratamente.

Analize generale de sânge – aceste teste măsoară anumite substanțe chimice din sânge, conferind date privind funcționarea anumitor organe. Nivelul mai mare al fosfatazei alcaline (ALP), al calciului sau fosforului poate însemna o răspândire a cancerului în oase. Testele funcției hepatice se referă la identificarea nivelului de lactat dehidrogenază (LDH), alanin aminotransferază (ALT), aspartat transaminază (AST) și bilirubină.

Radiografia – folosește doze mici de radiații pentru a obține o imagine a unor regiuni ale corpului. O radiografie toracică este adesea primul test de imagistică efectuat pentru a determina afectarea plămânilor.

Scanarea CT – utilizează echipamente speciale cu radiații X pentru a obține imagini 3D și transversale ale organelor, țesuturilor, oaselor și vaselor de sânge din interiorul corpului. O scanare CT este folosită pentru a arăta locația, dimensiunea și forma unei tumori pulmonare, pentru a identifica anumiți ganglioni limfatici din piept care sunt mai mari, pentru a depista răspândirea tumorii în alte părți ale corpului sau pentru ghidaj în timpul biopsiei.

Tomografia cu emisie de pozitroni – o tomografie cu emisie de pozitroni (PET) utilizează materiale  radiofarmaceutice pentru a depista schimbări în activitatea metabolică a țesuturilor din corp. O scanare PET este utilizată pentru a afla cât de departe s-a răspândit cancerul pulmonar.

RMN – imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) utilizează forțe magnetice puternice și unde de radiofrecvență pentru a obține imagini transversale ale organelor, țesuturilor, oaselor și vaselor de sânge.

Ecografia – utilizează unde de înaltă frecvență pentru a obține imagini ale structurilor din corp. Este folosită pentru a depista o acumulare de lichid în jurul plămânilor.

Biopsii – în timpul unei biopsii, medicul va preleva țesut sau celule din organism, astfel încât acestea să poată fi testate într-un laborator. Un raport al anatomo-patologului va confirma dacă celulele canceroase se găsesc sau nu în eșantion și se va identficia tipul de cancer pulmonar.

Endoscopie – cu ajutorul unui endoscop special se va preleva o probă de celule pentru analiza la microscop. Bronhoscopia este utilizată pentru a analiza interiorul căilor respiratorii mari ale plămânilor (traheea și bronhiile) pentru depistarea tumorilor sau a blocajelor. Mediastinoscopia este folosită pentru a se vizualiza zona dintre plămâni, numită mediastim. Toracoscopia este utilizată pentru a analiza interiorul cavității toracice, inclusiv peretele toracic, căptușeala plămânilor și ganglionii limfatici din piept.

Testarea sputei – mucusul care este eliminat în timpul tusei din plămâni (sputa) poate fi examinat pentru a vedea dacă acesta conține celule canceroase. Se colectează mai multe probe de spută ce vor fi analizate.

Testele imunohistochimice – identifică anumite proteine (anumite antigene) ce se găsesc pe suprafața celulelor. Aceste teste pot ajuta la identificarea tipului și subtipului de cancer pulmonar.

Testarea țesuturilor moleculare – acestea identifică anumite modificări (mutații) în genele celulelor cancerigene pulmonare. Aceste modificări afectează tipul de tratament dat, deoarece unele medicamente pentru chimioterapie pot fi mai utile împotriva celulelor canceroase cu aceste modificări.

Teste funcționale pulmonare – testează cât de bine funcționează plămânii. Măsoară cantitatea de aer pe care o pot păstra plămânii și cât de bine poate elibera aerul. Aceste teste sunt importante dacă medicii consideră că intervenția chirurgicală este o opțiune de tratament pentru cancerul pulmonar.