Timp de mii de ani, oamenii din Insulele Britanice au trăit cu animalele sălbatice și au depins de ele pentru hrană și îmbrăcăminte. Pământul era plin de specii precum cerbii, mistreții, lupii, linxul și castorii. Apoi au apărut agricultura, creșterea populației și industrializarea. Multe specii au fost vânate până la dispariție, iar habitatele lor au fost distruse.

Cercetările arheologice își îndreaptă atenția către timpuri ancestrale pentru a înțelege cum interacționau oamenii și animalele sălbatice. Oasele și dinții antici dezvăluie aceste relații complexe.

În prezent, interacțiunile dintre animalele sălbatice și oameni sunt deseori subiect de știri, de la vulpile urbane la castori și mistreți care doboară copaci, scrie The Conversation, Ediția internațională.

Chiar și cerbul roșu – monarhul din poiană, celebrat ca simbol al Scoției sălbatice – se confruntă cu apeluri de control al populației și, pe insula Hebridean South Uist, cu eradicarea totală.

În prezent, acestea sunt adesea considerate dăunători de către comunitățile pe care le afectează. O combinație de factori, inclusiv COVID-19 și schimbările climatice, a dus la creșterea numărului de căprioare ceea ce a afectat ținuturile și grădinile. De asemenea, acestea provoacă accidente rutiere și sunt purtătoare de căpușe care transmit boala Lyme.

Interacțiunilor umane din cele mai străvechi timpuri, datând chiar dinaintea preistoriei, cu aceste animale poate inspira gestionarea lor viitoare.

Arheologia deține aceste cunoștințe, iar prin împărtășirea poveștilor și a abilităților din trecut, putem reconecta oamenii de astăzi cu generațiile anterioare.