5 mai 2024, 3:52

S-a constituit Arhiva digitală de muzică modernă și de avangardă (VIDEO)

A fost creată o arhivă digitală de muzică modernă și de avangardă din România (1960-2020), prin proiectul Romanian Archive of the Musical-Avantgarde (RAMA).

Pornind de la ideea că, în România, singura editură care publica muzică în perioada regimului comunist, Editura Muzicală, nu a reușit să absoarbă toate creațiile importante și valoroase, proiectul RAMA pune la dispoziție o mare parte din partiturile manuscrise și/sau cele publicate ale unor compozitori români. Primele creații au apărut deja pe site, vor urma și altele.

Arhiva română a avangardei muzicale (Romanian Archive of the MusicalAvantgarde) este unul din cele cinci proiecte ale Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior – Fondului de Dezvoltare Instituţională CNFIS-FDI câștigate de Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB) în anul 2021. Implementat în perioada 17 mai-17 decembrie 2021, proiectul RAMA a reușit să pună în valoare, la încheierea sa, un patrimoniu de manuscrise a zece compozitori români moderni și contemporani. În plus, a încheiat toate acțiunile prevăzute în proiect, reușind să constituie în cadrul UNMB o bază de practică și informare originală, necesară cercetării științifice, artistice și activităților didactice. Prin aceasta, se urmărește stimularea și dezvoltarea cercetării patrimoniului muzical românesc recent, promovându-se astfel valorile muzicale originale și totodată cele ale gândirii estetice autohtone și mondiale.

Un punct important integrat proiectului RAMA l-a constituit tipărirea partiturii operei „Hamlet” (varianta inedită în limba română a reducției pentru voci și pian și a partiturii de cor împreună cu prezentarea opusului și istoria recepției sale la nivel național și internațional).

Surse: SciDigest / UNMB


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol