Ministerul Apărării informează că a început ”lucrările de amenajare a spaţiilor de protecţie a populaţiei la nivelul localităţii Plauru din județul Tulcea”, așa cum a decis Comitetul Național pentru Situații de Urgență în urmă cu aproape o săptămână.

Lucrările sunt executate de un detașament format din aproximativ 50 de militari de la Brigada 10 Geniu, care acționează cu 20 de mijloace tehnice, pentru instalarea a două adăposturi din elemente prefabricate din beton, precum și pentru executarea lucrărilor de amenajare aferente. Adăposturile, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lățime (la interior) și 1,5 m înălțime (la interior), vor fi predate, după finalizarea lucrărilor, autorităților locale ale comunei Ceatalchioi”, mai precizează sursa citată.

Informația a fost confirmată pentru Digi24 de și primarul comunei Ceatalchioi. ”Construiesc două adăposturi. Am stabilit amplasamentul împreună cu băieții de la ISU, unde trebuie să vină un comandant, cu domnul prefect, cu toată lumea și acum vine o unitate. Nu știu cine sunt, de unde sunt, eu le-am pus la dispoziție un buldoexcavator. Azi au făcut destul de bine, acum chiar pot să spun că deja sunt. Alea două adăposturi sunt operaționale”, a declarat Tudor Cernega, citat de Digi24.

Reamintim că vineri, CNSU a decis ca populația de la granița cu Ucraina să fie alertată prin sistemul Ro-Alert, în cazul ”riscului de cădere a unor elemente aparținând mijloacelor de luptă utilizate în conflict”, iar autoritățile să identifice spații de adăpostire. Sâmbătă, Armata a anunțat că a găsit noi fragmente de dronă “similară celor folosite de armata rusă”, pe teritoriul României, la 2,5 km de satul Plauru. Nu a precizat însă, dacă este vorba de o a doua dronă, sau dacă aceasta este una de atac sau de observație.