26 aprilie 2024, 18:15

Așteptatul anunț al NASA a sosit. Ce s-a găsit pe fața vizibilă a Lunii

NASA a confirmat în premieră, cu ajutorul Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy (SOFIA), prezenţa apei pe faţa vizibilă a Lunii.

Această descoperire, anunţată luni de Agenţia spaţială americană printr-o conferinţă de presă, indică faptul că apa selenară ar putea exista la nivelul întregii suprafeţe a Lunii, nu doar în regiunile reci şi umbrite ale acesteia.

Se credea până acum circa un deceniu că terenul selenar este sec, dar o serie de descoperiri a venit să dea peste cap această convingere.

Vecinul nostru celest prezintă mai multe surse de apă pe suprafața sa. Inclusiv gheață stocată în cratere reci, în umbră permanentă în regiunile polare lunare.

Vestea este bună pentru astronauți, căci apa ar putea fi folosită într-un fel sau altul pentru viitoarele misiuni spațiale.

Agenția vrea să trimită în 2024 o femeie și un bărbat pe Lună, fiind pentru prima oară din 1972 când un om va ajunge pe ”astrul nopții”. 12 oameni au ajuns pe Lună între 1969 și 1972.

Practic, apa se găsește și în suprafețe luminate de Soare și este distribuită pe suprafața Lunii, prezența ei nefiind limitată doar în zonele polare și umbrite.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol