4 iunie 2026, 1:22

Astronomii susțin că o galaxie își devorează vecinii

Telescopul VLT (Very Large Telescope) a obținut imagini noi și inedite.

Potrivit unui studiu, telescopul a identificat o galaxie eliptică neobișnuită care își canibalizează vecinii mai mici și care pare să se apropie de o nouă țintă.

Galaxia denumită NGC 3640 se află la 88 de milioane de ani lumină de Soare și se află pe o traiectorie de fuziune cu o galaxie mai mică din vecinătatea sa. NGC 3640 face parte dintr-un grup de galaxii care variază ca formă și mărime, și conform datelor obținute prin VLT a înghițit mai multe alte galaxii în ultimele câteva miliarde de ani. Următoarea țintă este galaxia NGC 3641, aflată pe traiectoria ei, susține agerpres.ro.

De-a lungul vieții lor extrem de lungi, galaxiile se schimbă. Pe măsură ce înaintează prin spațiu, ele pot fura gaze și chiar stele de la alte galaxii, sau pot fuziona’, conform unui comunicat al ESO.

‘După astfel de evenimente, (forma n.r.) galaxiilor poate deveni distorsionată, așa cum este cazul galaxiei NGC 3640 și a haloului difuz de lumină ce o înconjoară‘.

În timp ce două galaxii se apropie una de cealaltă, atracția gravitațională reciprocă devine din ce în ce mai puternică, iar rezultatul este o coliziune urmată de fuziunea celor două galaxii. Aceste etape reconfigurează structurile originale ale ambelor corpuri galactice.

Coliziunea dintre galaxiile NGC 3640 și NGC 3641 nu a început.

Astronomii consideră stelele mai vechi drept niște ‘markeri fosili’ ai trecutului galaxiei originale. Astfel echipa de astronomi italieni a determinat că galaxia NGC 3640 a fuzionat în trecut și cu alte corpuri galactice.

Aceștia mai susțin ca peste 4 miliarde de ani galaxia noastră, Calea Lactee, va intra în coliziune cu galaxia vecină Andromeda, cele mai mari două galaxii din Grupul galactic Local, și se va naște ‘Lactomeda’.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol