4 mai 2024, 19:20

Atelier de mărțișoare, la Muzeul Național de Istoriei a României

Muzeul Naţional de Istorie a României organizează în perioada 21 februarie – 8 martie, o serie de ateliere de creaţie şi educaţie muzeală dedicate mărţişorului – simbol al primăverii şi al renaşterii naturii.

Ghidaţi de desenatorii artistici şi educatorii muzeali, participanţii vor avea ocazia să realizeze mărţişoare din pastă de modelaj, având ca sursă de inspiraţie obiecte de patrimoniu din colecţiile muzeului, aflate în expoziţia Tezaurul Istoric – aplicele de harnaşament din tezaurele de la Craiova, Dolj (sec. IV a. Chr.) şi Apahida, Cluj (sec. V p. Chr.), engolpionul cu stema Cantacuzinilor-vulturul bicefal (sec. XVII) sunt doar câteva dintre piesele propuse.

Cu durata de 90 de minute, atelierul se va desfăşura în perioada 21 februarie – 8 martie, de miercuri până vineri, începând cu ora 11:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12.

Costul unui bilet de participare este 20 lei.

Activitatea este recomandată copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 14 ani şi include un ghidaj special în Tezaurul Istoric.

Participarea se face pe bază de înscriere, cu cel puţin două zile înainte de data la care va avea loc atelierul, prin e-mail, la adresa [email protected].

Pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii, numărul de participanţi este cuprins între 8 (minim) şi 32 (maxim).


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol