16 aprilie 2024, 12:25

Avem prea multe mașini sau prea puține drumuri? Informația asta te va lămuri

Ne plângem mereu de timpul petrecut în trafic, de aglomerația de pe șosele…dar nu cumva privim problema  din unghiu care nu trebuie?

Să vedem.

Eurostat (Biroului European de Statistică) a dat publicității câteva cifre referitoare la țările UE și numărul de autorturisme raportate la populație.

Ați crede că stăm bine, nu? GREȘIT!

La nivel european, Luxemburg este țara cu cele mai multe mașini pe cap de locuitor – 681 de autoturisme la 1.000 de locuitori.

Pe scurt, 7 luxemburghezi din 10 au mașină.

În același top, pe podium ne întâlnim cu Italia – 663/1.000 – și Cipru – 645/1.000.

Conform acestor date, pe ultima treaptă a clasamentului se află, ați ghicit, România. Doar 357 mașini la 1.000 de locuitori.

Prost stau si letonii (381/1.000) și ungarii (390/1.000).

Alte date. Germanii, cele mai multe mașini în cifră absolută

Cel mai mare număr de autoturisme a fost înregistrat în Germania, unde sunt aproape 48 de milioane de autoturisme, urmată de Italia cu 40 de milioane de autoturisme și Franța cu 32 de milioane de autovehicule.

Între 2015 și 2019 cea mai mare creștere a numărului de autoturisme a fost înregistrată în România (+ 34%), urmată de Lituania (+20%), Ungaria (+19%), Slovacia și Polonia (ambele +18%).

Singurul stat membru al UE care a înregistrat o scădere a numărului de autoturisme în perioada analizată a fost Bulgaria (-11%).


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE