21 martie 2024, 8:32

Licoarea antică a zeilor, din nou în trendul consumatorilor de băuturi alcoolice

Miedul, băutura cu origini străvechi încă din timpul preistoriei, revine în trendurile consumatorilor de băuturi alcoolice din Europa. Mai precis, un studiu realizat în Anglia arată faptul că la fiecare zece minute este vândută o sticlă ce conține această licoare antică.

Acesta este plasat în topuri imediat după o altă băutură cu o lungă istorie,ginul iar vânzările sale au ajunsă să crească în ultimii trei ani cu mai mult de zece procente.

După ultimele cercetări s-a descoperit faptul că Miedul are origini preistorice și  vechimea acestei băuturi preparate din miere ar fi de peste 6.000 de ani.

Principalul argument este acela că în preistorie mierea a fost singura substanță ducle, folosită de întreaga specie a oamenior. Mai mult decât atât, din cercetările arheologilor reiese faptul că miedul (vinul din miere) a fost printre primele băuturi alcoolice fermentată apărută cu mult înaintea celor obținute din fructe, cereale sau viță de vie.

Există o sumedenie scrieri antice, atât de origine geto-dacă, celto-germanice, finno-ugrice, egiptene, romane, cât și elene, care vorbesc despre modul în care se prepara și se folosea vinul din miere. Zona Daciei a fost renumită pentru culturile sale de cereale, datorită condițiilor propice dezvoltării agriculturii, însă ceea ce mulți nu știu este faptul că geto-dacii mai erau recunoscuți și pentru apicultură, o ramură extrem de dezvoltată, comparativ cu alte regiuni.

Sursă Foto: english-heritage.org.uk

Din acest motiv, folosirea exclusivă a mierii cât și a produselor apicole i-au diferențiat pe aceștia de restul popoarelor antice. În plus, există și izvoare istorice care atestă faptul că tracii au fost vestiți pentru nivelul ridicat al culturii și al civilizației, care nu a putut fi egalat de niciun alt popor european.

Consumul constant al vinului din miere, a dus în timp la o asociere din ce în ce mai mare cu populațiile și respectiv culturile antice. Astfel că, nu sunt puține scrierile care atestă latura mistică a acestei licori. Se spune că miedul a fost băutura zeilor și că a fost trimisă pe pământ muritorilor, pentru ca aceștia să le cunoască supremația.

Mai mult decât atât, se pare că miedul nu ar fi o simplă băutură alcoolică, ci unul dintre cele mai vechi remedii, stimulente, reîntineritoare și afrodisiace cunoscute, iar cea mai însemnată „distincție”, plasează licoarea antică în topul remediilor, fiind constiderat elixirul tinereții. Acesta poate reda pofta de viață și este un bun adjuvant în lupta contra sterilității.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol