4 mai 2024, 12:34

Prima berărie subacvatică din Europa se află în România, în Covasna

Prima berărie subacvatică din Europa se află în județul Covasna, la Dalnic. Acolo turiștii pot face scufundări sau pot sta la o bere cu prietenii, la 3 metri adâncime, sub apă. Comuna Dalnic este situată la 17 kilometri de Târgu Secuiesc, respectiv 47 de kilometri de municipiul Brașov.

Berăria subacvatică din Dalnic a apărut în 2018. La 3 metri sub apă, scafandrii au amenajat un bar cu scaune, din care nu lipsesc frigiderul plin cu bere rece și nici desfăcătorul de sticle.

Sub apă, oricât de incredibil ar suna, se află o întreagă berărie, cu bar, frigider și multe alte surprize.

Pentru locuitorii din depresiunea Ciucului sunt foarte importante respectarea trecutului și pastrarea tradițiilor. În timpul comunismului aici exista o fabrică de alcool, iar în mometul în care au construit berăria subacvaticaă au decis să refolosească elementele vechi și valoroase ale fabricii. De exemplu, aici poti vedea barul construit din cele 5km de șine existente atunci pe teritoriul fabricii.

”Partea de colaborare cu fabrica Csiki Sor a durat aproximativ o lună și jumătate, am discutat, am planificat cum să arate, erau foarte multe detalii de stabilit și de proiectat. A fost destul de greu să scufundăm barul deoarece nu putea fi dezasamblat, chiar și frigiderul trebuia adaptat, scos freonul din el, diferitele părți pline de aer. Iluminarea, de asemenea, a fost adaptată pentru a fi rezistentă la apă, deci da, am avut de muncă serios”, se arată pe site-ul berăriei.

Cât timp durează pregătirea unei persoane pentru a se bucura de o bere sub apă?

”Dacă persoana resectivă nu a mai experimentat niciodată scufundările, trebuie să participe la o pregătire de 40 de minute înainte de scufundare. Așadar, nu trebuie să fii scafandru brevetat pentru a putea vizita berăria subacvatică.

Ne asigurăm că fiecare persoană este echipată corespunzător și a înțeles toți pașii încă de la suprafață. Siguranța primează în Centrul de scufundări de la Dalnic.

Dacă ai un detentor în gură, cum bei berea? Cum reușești să bei lichide când te afli într-unul?

Totul îți este explicat pentru o scufundare în siguranță. Ne scufundăm, ne așezăm la bar (există și scaune de bar), și practic deschidem berea. Sticla trebuie acoperită cu un deget, ca apa din lac să nu se amestece cu berea și nici peștișorii să nu intre în sticlă. Scoatem detentorul din gură și începem să ridicăm sticla. Când sticla este lipită de gură începem și suflăm aer în ea, iar aerul acesta va împinge berea afară. Luăm detentorul înapoi, tragem aer și repetăm acțiunea.

Toată lumea va consuma berea pe proprie răspundere. Cei care nu-și asumă acest lucru vor putea savura berea la suprafață după ce găsesc comoara de mult pierdută a secuilor

Cu siguranță, va fi o experiență inedită atât pentru parcipanții din lac cât și pentru ce care rămân la suprafață și privesc”, se arată pe site-ul berăriei, mylake.ro.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol