1 decembrie 2021, 2:32

Prin BIAF 2021, Buzăul devine capitală culturală timp de o lună

Buzăul se transformă în capitală culturală a României timp de o lună, odată cu începutul unui festival al artelor, unic în țară, cu o componentă internațională puternică – Buzău International Arts Festival (BIAF). O parte dintre evenimente vor fi transmise și online.

Expoziție și carte

Este un festival de o lună, care reunește două festivaluri: International Film Festival și Festivalul Internațional de Teatru și Film Comic 7B. În cadrul evenimentului, vor fi, printre altele:

  • expoziție de pictură a lui Nicu Covaci, realizată în premieră. Este unul dintre cei mai vânduți artiști din România și a fost o problemă de a aduna tablourile de la cei care le-au cumpărat sau le-au primit de-a lungul timpului. Covaci vine la Buzău cu trupa Phoenix și membrii trupei au o afinitate specială pentru acest oraș.
  • lansare de carte a regizorului Alexander Hausvater, cu o lectură realizată de patru actori.
  • lansarea de carte a bloggerului Cristian China-Birta, om de marketing și social media ultracunoscut.

 

Film

Festivalul va reuni foarte mulți oameni de cultură, de la producători de film, regizori de film, actori, până la oameni pe care cei din Buzău îi văd doar la televizor sau la știri în mod obișnuit. Festivalul are și foarte mulți invitați din afara granițelor țării. Cel mai important este actorul Franco Nero, care va fi oaspetele de onoare al festivalului. Va exista o proiecție specială a filmului „Django” (1966), la Teatrul George Ciprian. După proiecție, Franco Nero se va întâlni cu publicul și va răspunde la întrebările buzoienilor.

Irina Margareta Nistor, în fiecare zi de luni din septembrie, va prezenta unul dintre filmele ei preferate

BIAF vine cu 100 de filme, dintre care, în competiție, vor fi 55 de filme din 23 de țări. O parte dintre creatorii acestor filme vor veni la Buzău și vor avea ocazia să cunoască orașul. Unele dintre cele mai importante proiecții:

  • „Tata mută munții” de Daniel Sandu;
  • „Otto Barbarul” de Ruxandra Ghițescu;
  • „Româ­nia Sălbatică”, în prezența regizorilor.

 

Foarte multe proiecții vor avea loc în Parcul Tineretului, iar filmele din competiție vor fi la Teatrul „George Ciprian”, între 12 și 17 septembrie. În Parcul Crâng, în 26 august, la ora 19:00, va fi proiectat „Tenet (AP12, Acțiune, SF, Regia Cristopher Nolan). Accesul este gratuit, cu purtarea măștii.

Muzică

Din festival nu vor lipsi concertele. În 2 septembrie, în Parcul Tineretului, va fi un concert al trupei Blană Bombă și o proiecție specială a documentarului cu același nume realizat de regizorul Claudiu Mitcu. Vor fi prezenți regizorul și trupa de tineri care acum au 13-14 ani, dar care cântă rock de la 7-8 ani în această formulă.

în 27 august, la ora 19, în Piața Dacia, are loc deschiderea oficială a festivalului, cu un concert susținut de Damian Drăghici & Brothers.

Vor mai fi în festival concerte Silvia Dumitrescu, White Mahala și Phoenix.

Teatru

În 17 septembrie, se încheie competiția de film și în aceeași seară începe competiția Comic 7B. În seara respectivă, de la Brașov va veni producția „Butoiul cu fericire”, un spectacol în care joacă Dorina Roman, împreună cu actorul Mihai Gurițan. Pe 20 septembrie, va fi un spectacol care face furori în toată țara – „Spune-mi ce ai făcut cu banii”, adaptare după V. Sigarev, un spectacol în care joacă Anca Sigartău, Claudiu Bleonț și Claudiu Maier.

De la Teatrul de Artă, vor veni:

  • „Voyeur”, cu Alexandra Ioniță și Tudor Istodor;
  • „Extraconjugal”, un spectacol după un scenariu de Neil Simon, în care joacă George Constantinescu.

 

Pe 30 august, în Parcul Tineretului, la Amfiteatru, va fi un spectacol foarte special pentru copiii cu dizabilități, care se numește „Închide ochii și o să vezi mai bine”. Este un spectacol pentru toți copiii, dar mai ales pentru copiii cu dizabilități de vedere, de auz și de vorbire, realizat de o grupă de absolvenți de la UNATC – Păpuși și este tradus pentru copiii cu nevoi speciale.

În 23 septembrie, va fi un spectacol de improvizație cu trupa Idiot – „Băiețelul care se putea mușca de nas”. Pe 24 septembrie, după data de închidere anunțată a festivalului, va fi prezentat un spectacol pentru copiii mici și mari, cu marionete gigant, care vine de la Oradea. Este un spectacol de exterior, care se va juca la Amfiteatrul din Parcul Tineretului.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.